FOTBAL  »  NATIONALA  »  ALEGERI FRF

FOTO EXCLUSIV // FRF a dat startul pomenilor electorale! Ce facilități vor avea anumiți șefi din AJF-uri pentru următoarele 6 luni

Articol de - Publicat vineri, 26 ianuarie 2018 20:52

GSP.ro a intrat în posesia unui contract care va fi semnat între FRF și doar o parte dintre șefii Asociațiilor Județene de Fotbal, prin care președinții acestora vor fi numiți manageri de dezvoltare zonali.

În traducere liberă asta înseamnă un fel de pomană electorală oferită de oamenii lui Răzvan Burleanu, mai ales că pentru funcția mai sus menționată au fost aleși doar șefi de AJF-uri din zona de influență a președintelui FRF.

Din acest motiv, acum există o tensiune uriașă între AJF-urile din țară pentru că unele au șansa de a primi bani prin acest proiect de la FRF și celelalte nu.

În plus, durata contractului ar urma să fie între 1 ianuarie 2018 și 30 iunie 2018. Mai simplu spus, contractul ar dura numai șase luni și ar expira la două luni după alegerile FRF din 18 aprilie.

Cum vor fi remunerați managerii zonali, conform contractului:

  • Indemnizație brută lunară de 1.850 de lei
  • Managerului regional îi revine sarcina achitării obligațiilor legale privind contribuțiile și impozitul prevăzut de legislație în vigoare, privind persoanele fizice autorizate
  • În cazul în care beneficiarul indemnizației are calitatea de plătitor de TV, indemnizația stabilită la alin. 1 de mai sus reprezintă suma finală convenită de părți și include TVA

Managerii zonali sunt următorii:

Ciprian Anton - Suceava
Sorin Boca - Iași
Ion Toma - Neamț
Adrian Petre - Buzău
Laurențiu Vărgatu - Brăila
Daniel Sabău - Sălaj
Dan Jiga - Bistrița
Viorel Lolea - Caraș-Severin
Cristian Petropulo - Alba
Cornel Florescu - Argeș
Liviu Crângașu - Prahova
Iosif Olah - Covasna
Gheorghiță Bogdan - Vaslui
Mario Stănescu - Dolj
Zoltan Tamaș - Harghita
Dorinel Dincă - Călărași

1

2

3

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
108992139590592
DM Bob  •  27 Ianuarie 2018, 22:17

INDIVIDUL ASTA SE JOACA CU LEGEA DE PARCA FRF E MOSIA LUI ; DAR NU ESTE ??? IMI FACE GREATA CAND VAD CA E LASAT SA-SI BATA JOC DE ORICE SI ORCINE !!!

nea_vanea.60
nea_vanea.60  •  27 Ianuarie 2018, 09:12

daca nici asta nu este mita...

1198649370199221
Dumitru Florin  •  26 Ianuarie 2018, 22:26

Care sunt ajf-istii alesi? Care sunt criteriile pentru desemnarea alesilor?? Oare cei din lumea fotbalului, chiar daca sunt ajf-isti sau "fotbalisti feminini" - ca si pe astia ii plimba Burleanu prin Turcia, zice-se pentru improspatarea cunostintelor (cred ca e vorba de cele tehnice de votare) -, se vor lasa in continuare prostiti de acest personaj si de cei din anturajul apropiat??!!?? Sa speram ca, in final, va fi vorba de "mintea romanului cea de pe urma" si se va schimba personajul de la Casa Fotbalului!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează