FOTBAL  »  NATIONALA  »  CONFLICT LUCESCU-IENEI

Ienei: "Mircea Lucescu trebuie să facă o analiză mai profundă, chiar dacă Răzvan e copilul lui"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 septembrie 2010 00:00

Fostul antrenor al Stelei, Emeric Ienei, a comentat declaraţiile lui Mircea Lucescu la adresa sa. Vezi aici ce a spus Il Luce despre Ienei!

"Avem jucători pe care îi promovăm care nu au jucat nici un meci în echipa naţională. Eu înţeleg că Mircea Lucescu îşi apără copilul, dar cînd mai greşesc îi cert. Cînd ne-am întîlnit acum doi ani de zile ne-am îmbrăţişat, m-am înşelat în privinţa lui Mircea Lucescu. Îl ştiu şi-l apreciez ca om de fotbal, iar el trebuie să facă o analiză mai profundă, chiar dacă e copilul lui.

Nu acum am spus, ci acum 7 luni, că trebuie revigorată echipa naţională.

Am avut impresia că s-a jucat la rezultat pînă acum, trebuie să faci nişte calcule, dacă jucătorul a corespuns, dacă nu, Am avut cinci oficiale şi vreo cinci amicale, se putea să ne prezentăm ceva mai bine. Am simţit că nu am avut curaj, a zis Ienei la sportro.

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”

Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (19)
razvan_cbz
razvan_cbz  •  05 Octombrie 2010, 01:33

sunt de foarte multi ani in italia si vrea sa spun k radu stefan este un jucator laudat de toti jurnalisti , nu stiu de ce la echipa nationala nu are loc???? atata timp cat lucescu jr este la nationala o sa vedem europenele la tv, de tanase nu joaca titular si joaca deac?? care la nemti are contract cu banca de rezerve , ce bine ar fi daca nea mircea sandu ar decide sa-l lase in treaba lui pe razvan si ar venit regele hagi.HAI ROMANII

dalvis76
dalvis76  •  08 Septembrie 2010, 23:07

cred ca de asta nu poti dormi tu noaptea.

flafy
flafy  •  08 Septembrie 2010, 23:05

astia care il contestati pe nea Mircea sunteti Pr0st! pt ca el este cel mai mare antrenor roman el a cucerit cupe UEFA ienei a luat un trofeu acum 24 de ani cu o echipa care avea cei mai buni jucatori romani pt ca ii aducea cu forta la steaua ii lua de la famiilile lor! toata lumea stie cum lua steaua jucatorii atunci!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează