FOTBAL  »  NATIONALA  »  SPONSORIZARE

Informația dezvăluită de Gazetă în februarie a fost oficializată azi: parteneriat între FRF și o casă de pariuri!

Foto: frf.ro
Foto: frf.ro

Articol de GSP - Publicat luni, 20 martie 2017 12:40

Federația Română de Fotbal a semnat astăzi un contract de sponsorizare cu o casă de pariuri, prin care va primi aproximativ jumătate de milion de euro anual.

Parteneriatul Federației cu casa de pariuri Fortuna se va derula pe o perioadă de patru ani și a fost anunțat de Gazeta Sporturilor în urmă cu trei săptămâni (detalii AICI), iar astăzi a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă. 

"Suntem bucuroși să avem încă o confirmare a strategiei comerciale de succes pe care FRF a implementat-o și să primim în familia fotbalului românesc un membru important, alături de care am convingerea că ne vom bucura pentru succesele echipei naționale și pentru reușitele proiectelor dedicate dezvoltării fotbalului.

În același timp, campania noastră pentru asigurarea unui climat fotbalistic dominat de integritate se întărește și vom putea implementa noi măsuri prin care fenomenul fotbalistic să fie protejat și să evolueze", a declarat Răzvan Burleanu în cadrul conferinței de presă.

Regulamentul Disciplinar al FRF interzice pariurile pe evenimente sportive pentru oamenii din fotbal, dar asta nu a împiedicat Federația să bată palma cu o casă de pariuri.

În 2015, Mihai Costea a fost surprins la pariuri chiar într-o agenție Fortuna.

"Prin acest parteneriat ne propunem să contribuim la dezvoltarea fotbalului românesc, care este unul dintre cele mai iubite sporturi de echipă din România. Convingerea Fortuna este că fotbalul, precum și toți cei implicați în acest domeniu, inclusiv suporterii, au puterea de a crește acest sport și de a menține integritatea sa. Împreună cu Federația Română de Fotbal ne dorim să susținem și să milităm pentru un Fotbal Curat, inclusiv prin proiecte dedicate"Per Widerstrom, CEO Fortuna Group

"S-au purtat discuții de foarte multă vreme, totul s-a ținut secret, dar până la urmă cele două părți au ajuns la un acord. Vor anunța parteneriatul înaintea meciului cu Danemarca! Au existat ceva probleme în parafarea acestui contract de sponsorizare, pentru că unele persoane din FRF s-au opus inițial" sursele ziarului în materialul publicat în 28 februarie

5.000.000 €este suma aproximativă încasată de FRF anual, din sponsorizări

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (6)
paulg40
paulg40  •  20 Martie 2017, 16:19

Asta mai trebuia.Pariuri.Case de pariuri.*** fotbal.O sa ma uit la pusti prin parcuri(unde si acolo nu mai sunt terenuri ca sau facut magazine betoane).

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

rizocel
rizocel  •  20 Martie 2017, 14:20

se recreaza mafia!ajungem de unde am plecat!

corectu
corectu  •  20 Martie 2017, 14:20

Sponsorizari catre FRF 5.000.000 euro?Daca e asa e bine.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează