FOTBAL  »  NATIONALA  »  DINAMO

LPF a învins » Decizia oficială luată de Federație: adio, Centre de Excelență! » Comunicatul integral

FOTO: Alex Nicodim
FOTO: Alex Nicodim

Articol de GSP - Publicat luni, 24 iulie 2017 11:02

Federația Română de Fotbal a emis astăzi un comunicat în care a informat că îndelung contestatele Centre de Excelență vor fi închise. 

Cele patru Centre de Excelență se vor comasa în două Centre Naționale de Pregătire, se arată în comunicatul emis de federali. 

În luna mai a acestui an, secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a acuzat FRF că finanţează centrele de excelenţă înfiinţate la Deva, Târgu Mureş, Timişoara şi Buzău, deşi acestea funcţionează în afara legii, neavând Certificat de Identitate Sportivă eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului. Atunci, Liga amenința Federația că o va reclama la MTS pentru finanțări ilegale. 

Comunicatul FRF

Federația Română de Fotbal consideră că pregătirea centralizată a juniorilor este unul dintre elementele absolut necesare dezvoltării fotbalului românesc, iar acest proiect va continua, după ce în această vară cele patru Centre de Excelență vor fi comasate în două Centre Naționale de Pregătire.

Prima fază a proiectului s-a încheiat după doi ani de la deschiderea primului Centru de Excelență. În această perioadă, juniorii cooptați au trecut printr-un proces de selecție continuă și au fost evaluați în urma unor teste și analize ale meciurilor jucate. Selecția este necesară pentru a continua în piramida performanței. Federația Română de Fotbal a analizat situația și a decis ca pentru noua etapă să se creeze două Centre Naționale, unul la Timișoara, unde se vor pregăti jucătorii născuți în 2000, și unul la Târgu Mureș, pentru cei născuți în anul 2001. Astfel, din cei 120 de jucători care se aflau în cele patru Centre de Excelență, Timișoara, Târgu Mureș, Deva și Buzău, sunt selecționați cei mai buni 60 pentru cele două Centre Naționale. Proiectul Centrelor Naționale va continua atât timp cât se va constata lipsa dezvoltării academiilor de fotbal ale cluburilor, dar și pentru a oferi cele mai bune condiții de pregătire tinerilor jucători români care nu sunt legitimați în cadrul academiilor deja existente. (...)

Întrucât Ministerul Tineretului și Sportului nu a acordat Certificatul de Identitate Sportivă (CIS) Centrelor de Excelență create în parteneriate cu autoritățile locale, Federația Română de Fotbal a hotărât să susțină financiar în totalitate cele două Centre Naționale de Pregătire. Echipele noilor centre vor participa în competițiile organizate de FRF ca selecționate ale Federației", se arată în comunicatul postat pe site-ul frf.ro

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (6)
portardelegenda
portardelegenda  •  24 Iulie 2017, 17:44

un proiect nascut mort , gestionat prost o cheltuiala pe apa sambetei pe principiul ,,daca tot nu stim ce sa facem , sa facem totusi ceva "

portardelegenda
portardelegenda  •  24 Iulie 2017, 17:42

adica , adio centre, dar raman doua . Curat murdar coane Fanica ....Doamne de incapabili

sakamoto
sakamoto  •  24 Iulie 2017, 15:53

Atita timp cit nu se investesc bani in creshterea copiiilor si juniorilor, fotbalul romanesc nu va evolua. Echipele natzionale vor fi umilite in meciuri internatzionale, nu ne vom califica la turnee finale. Din nimic, nimic nu iese. Viitorul fotbalului romanesc este jalnic. Traiasca lpf! Ei shi arbitrii lor, care distrug fotbalul romanesc. Cu arbitraje necinstite, creaza un clasament fals valoric.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close