FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

Scapă de Chivu și Marica, dar Burleanu are un adversar de care se teme! Se încinge lupta la FRF: "Colectează informații despre un candidat surpriză"

Articol de - Publicat marti, 23 mai 2017 00:00

Intrarea abruptă în campanie electorală din partea președintelui FRF, Răzvan Burleanu, e tradusă și prin două episoade de culise petrecute în ultimele săptămâni.

Primul se referă la propunerea de modificare a Statutului FRF în sensul de a permite să candideze doar unei persoane care "a îndeplinit un rol activ în cadrul fotbalului asociație (ca jucător sau ca oficial în cadrul FRF/LPF/AJF/AMFB sau cluburi) pentru cel puțin 2 ani în ultimii 5 ani anterior datei la care e propus ca și candidat".

Scapă de Chivu și Marica

Prin această prevedere, Burleanu ar scăpa din start de doi potențiali rivali, ale căror nume s-au vehiculat în spațiul public. Este vorba despre Cristian Chivu și, mai ales, de Ciprian Marica, fostul atacant pregătindu-se deja de câteva luni să se lanseze în cursa pentru șefia federației.

Cristi s-a retras din activitatea competițională pe 31 martie 2014, după care a stat mai mult cu familia și abia recent a reapărut în circuit, în calitate de observator tehnic UEFA. Ciprian și-a încheiat cariera după un intermezzo la Steaua (ianuarie-mai 2016), dar înainte a activat doar peste hotare, din 2004 până în 2015.

Sursa Vassaras

Adevărata temere a administrației Burleanu s-ar orienta, de fapt, către Ionuț Lupescu, identificat drept un contracandidat aproape imposibil de bătut dacă ar intra în cărțile pentru FRF. "Kaiser"-ul ar cădea însă și el pe condiția restrictivă care va fi supusă dezbaterii Adunării Generale din 27 mai.

Lupescu lucrează la UEFA din 2011, iar în prezent e directorul tehnic al forului continental, adică șeful tuturor antrenorilor din Europa. Prin urmare, faptul că în intervalul 2013-2018 nu va fi strâns măcar doi ani la FRF, LPF, Balotești sau Filiași l-ar face incompatibil pe fostul mijlocaș pentru jobul de la Casa Fotbalului!

Despre preocuparea lui Burleanu&Comp. vizavi de planurile lui Lupescu vorbesc și două surse GSP, apropiate federației:

"Oamenii de la vârful FRF sunt foarte interesați să afle, pe diferite canale UEFA, dacă Ionuț pregătește în secret participarea la alegerile din primăvara viitoare ca element-surpriză din partea Generației de Aur. La diferite reuniuni, prin micile relații de la Nyon ori prin intermediul lui Vassaras, Burleanu și cei din staff-ul său încearcă să colecteze informații cât mai precise despre intențiile și preparativele lui Lupescu".

Asta cu toate că ex-mijlocașul naționalei a subliniat în repetate rânduri că n-ar fi interesat de viitoarele alegeri de la București, preferând să-și conserve statutul și poziția câștigate în Elveția. Lupescu a evitat acum să comenteze tema.

2.200.000 €ar fi încasat FRF în ultimele luni din fonduri pentru dezvoltare de la FIFA și UEFA. Prunea, membru în CEx, susține că niciun ban n-a ajuns la cluburi sau AJF-uri

"Consilierul a luat și mai mulți bani de la penalul Ștefan!"

Președintele lui Poli Iași, Florin Prunea, a punctat ieri pentru GSP că, "în calitate de membru al Comitetului Executiv, nu de conducător de club, sunt curios dacă secretarul general se va sesiza și-l va trimite pe Burleanu la Comisia de Disciplină pentru că l-a făcut șantajist pe Balaj, că la mine s-a sesizat, deși am vorbit foarte civilizat! Și-i mai aduc aminte lui Burleanu că tatăl lui a primit salariu de la penalul Ștefan, cum l-a numit el, iar și mai mulți bani a încasat de la același penal principalul lui consilier actual!".

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (13)
ion.ionescu
ion.ionescu  •  23 Mai 2017, 18:17
Postat de kwd2015 pe 23 Mai 2017, 11:07

dovedesti inca o data ca esti doar un *** poate pePopescu l-au impins putin in prapastie, dar el era deja in dezechilibru, prin infractiunile comise pe partea evazionista, alaturi de marii conducatori dinamovisti, cei mai curati din Romania.....

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ion.ionescu
ion.ionescu  •  23 Mai 2017, 18:16
Postat de inginerul_reloaded pe 23 Mai 2017, 11:22

***

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ion.ionescu
ion.ionescu  •  23 Mai 2017, 18:15
Postat de Neculaescu Mircea pe 23 Mai 2017, 11:41

cine? lupescu? sunteti cel putin ***. pe acolo se faceau toate si le stie. Doamne fereste!

Agent Burleanu.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează