FOTBAL  »  NATIONALA  »  CONFLICT

Se conturează o coaliție contra lui Burleanu: "Florin Prunea nu e singur în acest război" » Acuzații aduse Comisiei de Disciplină

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor
Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de GSP - Publicat joi, 11 mai 2017 20:06

Florin Prunea, președintele lui Poli Iași și membru în Comitetul exectuiv al FRF, a fost chemat la Comisia de Disciplină după ce a criticat inițiativa lui Răzvan Buleanu pentru solidaritate financiară.

Disputa dintre el și FRF a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină la ședința de ieri, însă forul a rămas în pronunțare. Totuși, în apărarea fostului fotbalist a sărit Justin Ștefan, secretarul general al LPF.

"Florian Prunea, membru al Comitetului Executiv al FRF (organul de conducere al Federației între două Adunări Generale), unul dintre oponenții actualului regim, a ajuns un client fidel al Comisiei de Disciplină, fiind chemat să dea socoteală pentru unele dintre criticile aduse actualei conduceri administrative a Federației.

Pe lângă faptul că pun la îndoială obiectivitatea Comisiei (membrii ei fiind plătiți din banii Federației), mi se pare că este un atac la adresa dreptului la liberă exprimare încercarea de intimidare a opoziției prin acest instrument al plângerii disciplinare.

Când ești președinte al Federației și faci lucrurile greșit din perspectiva altora trebuie să îți asumi un grad mai ridicat de critică la adresa ta din partea celor care au altă opinie. Actuala conducere de la Casa Fotbalului lasă impresia că nu acceptă dialogul, or acesta este instrumentul progresului.

Florin trebuie să știe că nu mai este singur în acest război, iar cei care sunt nemulțumiți de actualul management de la FRF vor strânge rândurile pentru a deveni o opoziție reală la adresa conducerii de acum", a scris Justin Ștefan pe pagina de Facebook.

Federația a proprus implementarea principiului soldarității financiare, prin care 5% din drepturile TV pentru Liga 1 urmau să revină cluburilor din liga a doua și din liga a treia. Totuși, inițiativa a fost respinsă prin votul Adunării Generale.

"FRF a încercat să facă o diversiune securisto-comunistă, cu acea propunere ca 5% din drepturile TV să se ducă la Liga a 2-a. Lumea s-a prins și a votat în unanimitate ca această propunere să fie respinsă. Nu am mai văzut de multă vreme unanimitate la LPF. Nu vreți să știți ce a fost acolo, în ședință" Florin Prunea

UPDATE: FRF susține, într-un drept la replică, faptul că "plângerea împotriva domnului Florian Prunea, președinte al clubului de fotbal CSM Politehnica Iași și membru al Comitetului Executiv FRF, la Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, nu are nici o legătură cu exprimarea unor opinii în legătură cu principiul solidarității financiare. Plângerea, pentru care Comisia de Disciplină a FRF a rămas în pronunțare, se referă la un alt subiect: o declarație a domnului Florian Prunea potrivit căreia cluburile din Liga 2 au fost șantajate pentru a ceda către Federația Română de Fotbal drepturile de televizare"

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează