Articol de GSP - Publicat vineri, 16 aprilie 2010 00:00
Imediat după încheierea sezonului competiţional 2009-2010, echipa naţională a României are programate trei meciuri amicale.
Pe 27 mai, la ora 17.00, reprezentativa noastră va pleca în Ucraina, unde va disputa un joc-test contra naţionalei ţării gazdă, acesta fiind programat două zile mai tîrziu la Lviv, ora de start urmînd să fie anunţată la începutul lunii mai.
A doua zi dimineaţă, tricolorii se vor deplasa la Villach (Austria) - aproximativ 40 km de Klagenfurt, unde este prevăzut un stagiu de pregătire, în care sunt incluse şi meciurile amicale împotriva Macedoniei (2 iunie, la Villach, de la ora 19.00, adică 20.00 - ora României) şi Hondurasului (5 iunie a.c., la St.Veit an der Glan, de la ora 19.30, adică 20.30 - ora României).
Imediat după ultima dintre aceste partide, delegaţia română se va întoarce la Bucureşti.
Sursa: frf.ro

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP