NATIONALA   •   

NATIONAL ARENA

Video&foto Primele teste cu acoperişul retractabil de pe Naţional Arena

 
06 Octombrie 2011
 

Acoperișul retractabil a costat nu mai puțin de 20 de milioane de euro (captură Antena 3)

Speriaţi de prognoza meteo pentru mîine, administratorii noului stadion bucureştean au decis să testeze funcţionalitatea acoperişului retractabil, pentru a nu avea surprize la partida cu Belarus.

Vezi AICI imagini VIDEO cu deschiderea acoperişului de 20 de milioane de euro de la National Arena

Testul este făcut de nemţii de la Max Bogl, cei care au ridicat stadionul şi care sînt obligaţi prin contract să repare orice neregulă la arena de 55.000 de locuri. Vezi mai jos foto de la testele de azi (capturi Antena 3)!

Conform meteorologilor, vineri, vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal la aceastã dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 29-30 de grade, iar cea minimă de 11-13 grade. Presiunea atmosferică va continua să scadă. Spre seară sînt posibile averse de ploaie.

Acoperişul retractabil a fost adăugat ulterior proiectului stadionului Naţional, iar întreg sistemul a costat nu mai puţin de 20 de milioane de euro, mai mult chiar decît construcţia întregului stadion din Ploieşti (17 milioane de euro)

INFOGRAFIE / Insider hi-tech în noua bijuterie a Bucureştiului: Naţional Arena
 
Comentarii (16)
skeptik  (99 comentarii)
Postat de sorin_steaua pe 06 Octombrie 2011, 13:35
ce kkt de acoperis, zici ca e umbrela :)) si nici nu acopera tot, prostia aia 20 de mil de euro? :))
Da, ma rettrd , au lasat dinadins o gaura in acoperis sperind ca un meteor va cadea exact
pe scaunul tau si asa mai scapam de un idddiot!
06 Octombrie 2011, 23:10   •   Comenteaza
skeptik  (99 comentarii)
Postat de bcosmin pe 06 Octombrie 2011, 14:10
ce treaba are acoperisul cu meciul de maine?. meciul se joaca la ploiesti i.diotilor
Se vede ca azi ai iesit prima oara din ..pestera si ai venit direct pe..internet, unde de vreo 6-7 zile TOATA lumea stie ca meciul se joaca pe Arena nationala, numai in pestera de hhhandicapat stirea nu a ajuns! Si ne faci pe noi..iddioti!
06 Octombrie 2011, 23:05   •   Comenteaza
elzorro  (202 comentarii)
Romania
20:30
Belarus
Referee: Alan Kelly (IRL) – Stadium: National Arena, Bucharest (ROU)
uefa.com
retardatilor!
06 Octombrie 2011, 18:06   •   Comenteaza
elzorro  (202 comentarii)
bai da numai sa comentati ca prostii stiti .. meciul se joaca pe national arena.. nu are nici o treaba ploiestiul .. numai sa injurati si sa criticati stiti .. mutati va pe alt site ca m`am saturat de jignirile voastre de copii prost crescuti si imaturi
06 Octombrie 2011, 18:04   •   Comenteaza
cronung  (19 comentarii)
Postat de bcosmin pe 06 Octombrie 2011, 14:10
ce treaba are acoperisul cu meciul de maine?. meciul se joaca la ploiesti i.diotilor
Ar trebui sa te duci maine la Ploiesti si sa astepti sa inceapa meciul .
06 Octombrie 2011, 16:25   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
vand iepuri de rasa
vand iepuri din rasele californian neozeelandez berbec german si urias alb iepurii provin din parinti din austria si ungaria cu calitati deosebite si la pret de criza
Bucuresti/Bucuresti - pret 35,00 RON
vrei sa muncesti acasa?
Cauti un job la domiciliu sau pur si simplu vrei sa iti suplimentezi veniturile? Te-ai saturat de anunturi care iti ofera un job bine platit fara nici un efort? Atunci ai nevoie de lucrul pe care eu ...
Timis/Timisoara - pret 0,00 RON
doresc sa muncesc
persoana cu bun simt, intelectuala, (istorie) 43 de ani, neblazata, cu experienta in vanzari, arhivistica, relatii cu edituri, operare pc, engleza, doresc sa muncesc in Romania pana la pensie.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.200,00 RON
licenta taxi
vind taxicu licenta de bucuresti acte la zi masina impecabila multe inbunatatiri de la plata cu cardul la internet camere video etc
Buzau/Bucuresti - pret 7.500,00 EUR
Pierdut catelusa husky
In data de 20.12.2011 am pierdut o catelusa husky alb cu negru, ochi albastrii in Iris (zona Real)Este jucausa si foarte sociabila, are zgarda lata maro.Prietena ei pisicuta birmaneza o asteapta cu ...
Cluj/Cluj-napoca - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V