FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - DANEMARCA 0-0

VIDEO+FOTO » Record negativ egalat de România după 69 de ani! Naționala noastră a terminat la egalitate cu Danemarca, 0-0, și șansele la calificare scad

Foto: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor) +19   FOTO
Foto: Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)

Articol de GSP - Publicat duminica, 26 martie 2017 14:17

România a terminat la egalitate pe teren propriu cu Danemarca, scor 0-0, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din Rusia. Băieții lui Daum au egalat astfel un record vechi de 69 de ani.

Naționala noastră n-a reușit să marcheze în ultimele 4 meciuri (cu Rusia, Polonia, Kazahstan și Danemarca). La fel s-a întâmplat și în sezonul 1947-1948, când n-am înscris în tot atâtea partide consecutive cu Ungaria, Polonia, Albania și iar Ungaria.

"Tricolorii" au început în forță meciul de azi și după 18 minute Keșeru își trecea în cont cea mai mare ocazie a meciului! Atacantul lui Ludogoreț a trimis mult peste poartă din 6 metri!

Primul șut pe poartă al danezilor a venit în minutul 20, dar Eriksen a lovit slab balonul și Tătărușanu a reținut fără probleme. După alte 5 minute, Keșeru n-a anticipat prea bine mingea și n-a ajuns-o, deși se afla la câțiva metri de poartă.

Cu câteva secunde înainte de finalul primei părți, Eriksen a ratat incredibil singur cu Tătărușanu, trimițând peste poartă.

După o oră de joc, Keșeru și Chipciu ratează amândoi la aceeași fază, iar imediat atacantul lui Ludogoreț a fost înlocuit cu Alibec.

Cu doar două minute înainte de final, Zanka a primit un balon în careul mic, dar a trimis inexplicabil peste poartă.

După 5 meciuri jucate în Grupa E, România ocupă locul 4, cu 6 puncte. Danemarca e pe 3, la o lungime în față. Lider e Polonia, cu 13 puncte.

VEZI AICI LIVETEXT PARTIDA

ROMÂNIA - DANEMARCA 0-0

FINAL DE MECI!
min. 90:
Partida s-a prelungit cu 3 minute!
min. 87: Zanka ratează incredibil din 3 metri!

min. 86: Andrei Ivan îi ia locul lui Alexandru Chipciu.
min. 83:
Chiricheș are o intervenție perfectă în careu și trimite mingea în corner!
min. 78: 
Braithwaite șutează din unghi și mingea se duce în plasa laterală.
min. 76:
Rotariu intră în locul lui Latovlevici.
min. 72:
Răzvan Marin încearcă din nou un șut, dar mingea se duce mult peste poartă.
min. 69:
Schone iese, Braithwaite intră
min. 68:
Răzvan Marin trimite din prima un șut puternic, însă balonul se duce pe direcția portarului danez și acesta reține.
min. 63:
Keșeru e înlocuit cu Alibec! Denis Alibec se află la primul meci în actuala campanie.
min. 62:
Chipciu îi trimite lui Keșeru, dar acesta trimite mingea într-un adversar, balonul revine la Chipciu, dar și acesta face același lucru.

min. 61: Medie excelentă de spectatori înregistrată de România în cele 3 meciuri jucate acasă: 33.631 spect/meci.
min. 60:
Ankersen vede cartonașul galben pentru un faul la Chipciu.

26.895 de suporterisunt prezenți în acest moment pe Cluj Arena

min. 55: Chiricheș are ceva probleme medicale la brațul stâng!
min. 53: 
Naţionala trece printr-o perioadă mai puţin bună, dovadă că a reuşit doar o victorie în ultimele 8 meciuri, 5-0 în Armenia, în rest 3 remize şi 4 înfrângeri.
min. 50:
Danezii ratează o ocazie uriașă! Jorgensen șutează din 6 metri puțin pe lângă poarta noastră!
min. 49:
Nicușor Stanciu execută o lovitură liberă de la 25 de metri, dar mingea trece la 2 metri de poartă.
min. 47:
Eriksen l-a luat la țintă pe Chiricheș și mingea s-a dus în corner!
min. 46: A început meciul! Căpitanul Kjaer e înlocuit cu Zanka.

PAUZĂ!
min. 45:
Cornelius vede cartonașul galben după o lovitură cu cotul aplicată lui Săpunaru!
min. 43: NOROC URIAȘ PENTRU ROMÂNIA! Eriksen primește o centrare în careu și trimite peste poartă singur cu Tătărușanu!

min. 39: Latovlevici șutează de la distanță, dar fără niciun pericol pentru poarta adversă.
min. 36:
Pintilii încearcă să degajeze din jumătatea noastră, dar balonul îl lovește în mână pe Delaney și arbitrul dictează henț.
min. 32:
Kvist repune din margine, mingea ajunge la Eriksen, dar acesta trimite în afara terenului.
min. 28:
Săpunaru blochează foarte bine un adversar, mingea iese în spatele porții, însă arbitrul dictează aut de poartă pentru România.
min. 25: O nouă ratare a lui Keșeru!
Benzar trimite mingea în fața porții, dar atacantul lui Ludogoreț nu anticipează prea bine mingea și nu ajunge la ea pentru a marca singur cu portarul!

min. 23: Mihai Pintilii se află la primul meci în actuala campanie de calificare, ultima sa prezenţă sub tricolor fiind la turneul final european din vară, România-Elveţia 1-1. În schimb, Romario Benzar şi Nicolae Stanciu sunt singurii cu minute şi în precedentele 4 jocuri din preliminariile CM 2018.
min. 20:
Eriksen trimite primul șut al danezilor pe poartă, dar Tătărușanu reține fără emoții!

min. 18: OCAZIE IMENSĂ! Keșeru ratează incredibil din 6 metri și trimite mingea peste poartă!

min. 15: Toșca pierde o minge în aproprierea careului, Ankersen recuperează, centrează în careu, dar Chiricheș respinge în corner.

min. 13: Toșca îl angajează pe Stanciu, dar balonul trimis de fundaș e prea puternic și iese în aut de poartă.
min. 12:
Chiricheș respinge foarte bine din fața lui Cornelius.
min. 11: 
România foloseşte într-un meci oficial un sistem cu 3 fundaşi după 16 ani, precedentul consemnându-se pe 24 martie 2001, România-Italia 0-2, antrenor Loţi Boloni (1-3-4-3).
min. 10:
Chipciu primește o minge din aut de margine, dar comite un henț în careul danezilor și mingea aparține adversarilor noștri.
min. 8:
Suporterii României au început să se audă pe Cluj Arena și scandează: "România! România! Ole, ole, ole!"
min. 7:
Răzvan Marin îl faultează la 30 de metri de propria poartă pe Schone și danezii au o fază fixă periculoasă.
min. 6:
Răzvan Marin primește o centrare în careu, preia pe piept, dar în momentul șutul e blocat de Eriksen.
min. 5:
Cornelius și Eriksen încearcă să pună în pericol careul nostru, dar Tătărușanu scapă cu fața curată.
min. 4:
"Tricolorii" combină foarte bine la marginea careului advers și faza se încheie cu șutul lui Răzvan Marin. Mingea s-a oprit în brațele portarului danez.
min. 2:
Keșeru e văzut bine pe un culoar, însă mingea se duce prea puternic și Schmeichel reține.
min. 1:
A început meciul! România are lovitura de start! Sunt aproximativ 27.000 de spectatori pe Cluj Arena!

Așa cum Gazeta Sporturilor a anunțat în urmă cu 3 zile, Christoph Daum va miza pe o formație cu 3 fundași centrali, iar în atac, lângă Keșeru va evolua Chipciu. 

Echipele de start:

România: Tătărușanu - Săpunaru, Chiricheș, Toșca - Benzar, Marin, Pintilii, Latovlevici - Stanciu - Chipciu, Keșeru

Danemarca: Schmeichel - Kjaer, Christensen, Vestergaard - Ankersen, Kvist, Schone, Delaney, Durmisi - Eriksen, Cornelius

 

statistica:

  • România vs Danemarca: 9 jocuri - 4 victorii România -2 remize - 3 victorii Danemarca - (17-14)
  • Primul meci: 13.10.74, prel CE, Danemarca-România 0-0;
  • Cea mai mare diferenţă: 11.05.75, prel CE, România-Danemarca 6-1 (Dudu Georgescu dubla, Zoli Crisan dubla, Mircea Lucescu, Cornel Dinu);
  • Cea mai recentă confruntare: 18.11.14, amical, România-Danemarca 2-0 (Claudiu Keșeru dublă).
  • De cinci ori am jucat într-o zi de 26 martie, palmares negativ: o victorie – patru înfrângeri 2013, PCM, Olanda-România 4-0; 2011, PCE, Bosnia- Romania 2-1; 2008, amical, România-Rusia 3-0; 2005, PCM, România-Olanda 0-2; 1986, amical, Scoția-România 3-0.
  • România - Danemarca se joacă azi, de la ora 21:45, și va fi în direct pe TVR 1 și liveTEXT pe GSP.RO.

 

CLASAMENTUL GRUPEI E:

Echipă Puncte
1. Polonia 13
2. Muntenegru 7
3. Danemarca 7
4. România 6
5. Armenia 6
6. Kazahstan 2

URMEAZĂ SĂ SE JOACE:

10 iunie 2017: Kazahstan- Danemarca, Muntenegru-Armenia, Polonia-România

1 septembrie 2017: Kazahstan- Muntenegru, Danemarca- Polonia, România- Armenia

4 septembrie 2017: Armenia- Danemarca, Muntenegru- România, Polonia- Kazahstan

5 octombrie 2017: România-Kazahstan, Muntenegru-Danemarca, Armenia-Polonia

8 octombrie 2017: Danemarca- România, Kazahstan- Armenia, Polonia-Muntenegru

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (543)
zecs93
zecs93  •  27 Martie 2017, 04:28
Postat de atrickshot pe 27 Martie 2017, 00:20

Nu sistemul a fost problema. Mai repet o data! Problema a fost ca mijlocasii nostri nu au fost in joc! Au fost absenti! Ca sa nu mai spun ca am jucat cu Chipciu pe alt post decat cel pe care joaca in mod normal.

Asta am specificat si eu in primele posturi, primu 11 a fost total gresit, au fost bagati aceiasi dinozauri fara 2 picioare, ce pretentii putem avea ??

1135398979873895
 •  27 Martie 2017, 02:11

... la cat de NE ...M(in)TESTE a pregatit meciu' - acest blazat DAuOOM GOL la Sf Asteapta - a irosit si INFIMA sansa de-ai schimba pe Lato' si pe ratalau' de Keseru - cu Adi Popa si Budescu... - in INFINITA SA intelepciune l-a scos pe Chipciu - si la trimis pa Ali bLeg sa-si dezmorteasca suncile

1716493408582631
Robert Szi  •  27 Martie 2017, 00:36
Postat de madalin_eivissa pe 27 Martie 2017, 00:33

SLAB MECI FĂCUT DE NATIONALA, M-AU SURPRINS CÂTEVA LUCRURI, VEZI CA LATOVLEVICI CENTREAZĂ DE NENUMĂRATE ORI ÎN BLOCAJ, IAR LUI KESERU ÎI TREBUIE 3 OCAZII...CA SA LE RATEZE PE TOATE ((( ABIA I-A SCHIMBAT, ORICUM NATIONALA ÎN MOMENTUL DE FATA ESTE FĂRĂ VREUN ORIZONT !!

latovlevic nu a fost asa rau.. a gresit doar la faza aia cand a sutat aiurea de la 25m desi avea 2 variante de pasa.. a gresit centrari pt ca le-a dat pe jos stiind ca avem sanse mici in dueluri aeriene cu danezii.. insa Keseru ,Stanciu.. dezastru.. Stanciu nici macar nu alearga.. e prea vedeta el pt nationala noastra

Vezi toate comentariile (543)
Comentează