“Aş vrea să apuc Olimpiada“

Elena Leuşteanu a mărturisit Gazetei Sporturilor marea sa dorinţă.

“Trebuia să excelez şi la bă­trî­neţe în ceva, dacă la ti­nereţe am fost în frun­te. Am cea mai grea formă de tu­moa­re. La pancreas ”, spune, încer­cînd să zîmbească, Elena Leuş­tea­nu.

La 21 de ani cucerea două me­da­lii de bronz la Olimpiada din 1956, una cu echipa şi cealaltă la sol.

În sufrageria plină de tablouri a unui apartament din Drumul Tabe­rei, fosta gimnastă, în vîrstă de 73 de ani, trage pătura peste picioa­re­le slăbite. Mîinile îi tremură şi, la fel ca într-un exerciţiu de gim­nastică, maschează foarte bine micile scă­pări.

Coloană frÎntă
La 17 ani şi-a fracturat coloana sărind de la etajul doi din cau­za unui incendiu. Era într-un canto­na­ment la Poiana Braşov şi, pentru a scăpa de flăcări, a sărit geamul. No­uă luni a stat în ghips. “N-am luat în viaţa mea nici o pas­tilă, n-am fost bolnavă, dar din de­cem­brie anul trecut...”, spune Elena Leuşteanu. Pe masă, într-un tub trans­parent, sînt nişte pastile por­to­calii.

– Astea trebuie să le iau la prînz!, spune repede, vrînd parcă să dispară cuvintele. Aparatul de fo­to­grafiat nu o incomodează. “Vreau să par tonică şi plină de via­ţă, pentru că este ultima poză. Mi-am luat un zîmbet de sărbă­toare!”, subliniază fosta gimnastă.

La JO de la Roma, în 1960, şi-a adăugat o nouă medalie în palma­res, un bronz cu echipa. “Me­daliile în sine nu au însemnat foarte mult, pe toate le-am dat, am păs­trat doar cîteva insigne. Cea mai ma­re recompensă e să rămîn în mintea oamenilor”, spunea în urmă cu doi ani Elena Leuşteanu.

Pasăre fără aripi
În 1962 a născut un băiat, iar în 1964 s-a retras din gimnastică. “N-am fost niciodată într-o disco­tecă, n-am avut sărbători. Poate n-a fost bine aşa pentru că după ce am terminat cu gimnastica m-am simţit ca o pasăre căreia i s-au rete­zat aripile”, îşi aduce aminte cvin­tu­pla me­daliată cu argint la Cam­piona­tele Europene.

– Am o pisică. Adu-o pe aia mică!, îi spune nurorii sale. În pei­sajul care miroase a naftalină apa­re Pantera.

Mulţumiri unui om
În decembrie 2007 vestea proas­tă a venit: cancer la pan­creas. În martie a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pen­tru a alina durerile. “Trebuia să ajung în acest moment al vieţii ca să-mi dau seama că nu sînt singură. Omul care m-a ajutat cel mai mult a fost Cornel Oţelea. El s-a interesat de tratamen­tele necesare, şi nimeni nu i-a cerut acest lucru. N-am apu­cat să-i mulţumesc. Eram nepu­tin­cioa­să”, spune tripla medaliată olim­pică. Despre operaţie nu dă detalii, doar îşi aminteşte un tunel şi nişte stele.

– Să ştiţi că există!
“Nu ştiu cum a fost. Era linişte. Şi acum mă mir de unde am avut atîta vlagă să rezist”, spune Elena Leuş­teanu trăgînd de aţele hanoracului mov care acoperă oasele. “Toată viaţa mi-am dorit să slăbesc. Acum mi s-a împlinit visul. Am dat jos 20 de kilograme în două luni” , oftează fosta gimnastă.

Dorinţa
Schimbă poziţia. Îşi scoate pi­cioa­rele de sub pătura în romburi şi le aşază pe covorul roşu. Ia pisica în braţe. Mîţa se alintă. “E şi ea o gim­nastă! Îi place să stea pe burta mea”, spune cea care consideră că gimnastica e o dresură.

Pe măsură ce trece timpul, vo­cea Elenei Leuşteanu se stinge. “Aş vrea să mai văd şi Olim­pia­da asta. Fetele sînt atît de mici şi au şi ele necazurile lor. O să le ţin pum­nii!”, încheie fosta gimnastă. Şi-a pe­­tre­cut restul zilei în dor­mi­to­rul în care au mai rămas doar cîteva in­sig­ne agăţate de partea laterală a unui şifonier.

“În toată cariera mea de gimnastă, n-am primit decît zdrăngănele, aplauze, plus braţe de flori”
Elena Leuşteanu fosta gimnastă

1956 este anul în care Elena Leuşteanu aducea României prima medalie la Jocurile Olimpice, la sol
1958 este anul în care Elena Leuşteanu aducea prima medalie mondială cu echipa pentru România
2 este numărul de medalii olimpice pe care le-a cucerit Elena Leuşteanu împreună cu echipa la JO

 

Lehniuc transformat În Leuşteanu
Pînă la 8 ani, numele de familie al fostei gimnaste a fost Lehniuc, dar, din cauza războiului, tatăl ei a schimbat numele în Leuşteanu. Sportiva, născută la Cernăuţi, în 1935, a fost nevoită să fugă împreună cu familia la Braşov. Tatăl a rămas în urmă, iar atunci cînd au venit ruşii peste el, a reuşit să scape ascunzîndu-se într-o tufă de leuştean. “Aşa am devenit, din Lehniuc, Leuşteanu. Ne-a fost teamă că ne vor prinde şi ne vor deporta în Siberia, de aceea a trebuit să ne schimbăm numele. Cu actele nu au fost probleme, pentru că tatăl meu a terfelit actele prin zăpadă şi apă şi nu se mai cunoştea numele, a avut nevoie de martori pentru a ne înregistra”.

 

Povestea unei medalii
La JO de la Melbourne, echipa Ro­mâ­niei a cîştigat bronzul. Pentru a obţine o medalie, echipa trebuia să execute un ansamblu cu un obiect portabil. Delegaţia noastră a ales coarda, dar nu una normală, ci îm­po­dobită cu trandafiri. Şi costume­le au fost speciale, la echipamentul de concurs, albastru, Ileana Mănescu a adăugat pe mîini voal în degrade. “Pentru adversare exerciţiul nostru a fost o surpriză, pentru că aşa a fost strategia de acasă, să nu afle nimeni ce urma să prezentăm. De aceea ne antrenam în săli mici, iar corzile erau înfăşurate, toată lumea credea că vom avea un ansamblu cu mingea. Puteam lua aurul, dar una dintre colegele mele s-a împiedicat şi am ratat medalia cea mai străluci­toare”. Ducele de Edinburgh, soţul reginei Angliei, prezent în sală, a cerut bis, pe care organizatorii l-au acordat şi, ca să nu se supere nimeni, l-au făcut şi celelalte echipe medaliate.

Inspirată de Patrick Swayze
Elena Leuşteanu suferă de aceeaşi boală pe care o are şi actorul american Patrick Swayze. “Am citit într-un ziar o declaraţie care suna cam aşa: «Doctorii mi-au mai dat cîteva zile. Dar eu mai am o groază de lucruri de făcut»”, spune Elena Leuşteanu. Fosta gimnastă recunoaşte că aceste vorbe i-au dat mai mult curaj. Se bucură de fiecare dată cînd primeşte cîte o dovadă că lumea nu a uitat-o. Zilele trecute a găsit în cutia poştală o scrisoare de la Braşov în care a găsit un articol despre performanţele sale decupat dintr-un ziar.