ANCHETELE GAZETEI   •   

AUDIAT

Gino Iorgulescu, pus sub învinuire în dosarul transferurilor unor jucători

 
19 Mai 2008
 

Fostul preşedinte al echipei FC Naţional, Gino Iorgulescu, s-a prezentat, luni, la DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), pentru audieri în dosarul în care procurorii verifică posibile nereguli în legătură cu transferul unor jucători de la FC Naţional la Poli Timişoara, el fiind pus sub învinuire.

Gino Iorgulescu a fost audiat, luni, timp de o oră, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, el refuzînd dă ofere detalii despre întâlnirea sa cu procurorii.

Surse din parchet declară, pentru Newsin, că Gino Iorgulescu a fost pus sub învinuire pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare.

Gino Iorgulescu, fostul preşedinte al FC Naţional, a fost audiat, în martie 2007, la Parchetul General, în legătură cu posibile ilegalităţi comise în cazul unor transferuri de fotbalişti.

Dosarul a fost deschis după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la Parchetul General, în iunie 2006, o plângere penală împotriva administratorului FC Naţional, Constantin Dumitru Iacov, a preşedintelui Asociaţiei Pro Naţional, Gino Iorgulescu, şi a preşedintelui Asociaţiei SC Fotbal Club Naţional 2000, Florin Ciobanu. Cei trei sunt acuzaţi că ar fi omis să înregistreze în contabilitate mai multe operaţiuni şi veniturii realizate.

Plângerea penală a fost depusă în urma unor controale efectuate la sesizarea direcţiei de finanţe Timiş, care se referea la transferul jucătorilor Gabriel Caramarin, Gigel Coman, Gabriel Canu, Adrian Olah şi Johathan McKain de la FC Naţional la Politehnica Timişoara. Controalele au vizat Asociaţia Fotbal Club Naţional 2000, societatea Fotbal Club Naţional 2000 şi Asociaţia Pro Naţional.

Potrivit ANAF, Asociaţia Fotbal Club Naţional 2000 i-a transferat la Poli pe Caramarin, Coman, Canu şi Olah în 2005, contra sumei totale de 1.450.000 dolari. Suma a ajuns în conturile Asociaţiei Pro Naţional, care avea datorii la buget de peste 15,8 milioane lei noi şi conturile bancare poprite. ANAF a considerat că responsabilitatea revine preşedintelui asociaţiei, Florin Ciobanu.

McKain a fost transferat de la Asociaţia Fotbal Club Naţional 2000 la Poli Timişoara în schimbul sumei de 1,1 milioane dolari, care revenea în proporţie de 90% firmei Baroque Trading Ltd, iar restul societăţii Fotbal Club Naţional. ANAF a constatat că Baroque a încasat numai 110.000 dolari de la Asociaţia Pro Naţional, care nu avea nicio calitate în transfer. Astfel, societatea verificată nu a inregistrat pe veniturile societăţii suma de 990.000 dolari aferentă acordului de transferului lui McKain. Prin neînregistrarea sumei, impozitul pe profit datorat a fost diminuat cu peste 478.600 lei noi. ANAF l-a găsit pe Dumitru Iacov responsabil pentru aceste nereguli.

Asociaţia Pro Naţional a încasat integral contavaloarea transferurilor celor cinci jucători la Poli Timişoara, de 2,4 milioane dolari. De la Balkan Petroleum Limited, asociaţia a primit suma de un milion dolari, reprezentând contravaloarea jucatorilor Caramarin, Coman, Canu şi Olah. Jumătate de milion de dolari a ajuns în contul Baroque Trading Ltd din Cipru, care a mai încasat 1,1 milioane dolari în două tranşe pentru transferul lui McKain. Jucătorii transferaţi nu erau angajaţii asociaţiei, care nu avea nici o calitate în transfer, iar operaţiunile nu se incadrau în obiectul său de activitate.

 
Comentarii (1)
rincon  ( comentarii)
o sa va cumpere si asta cum v-a cumparat becali pe toti cu valiza de n-a mai zis nimeni nimic
19 Mai 2008, 20:25   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Cumparam carti vechi
Anticariat, cumparam carti vechi si noi. Cumparam carti de specialitate, beletristica, carti romanesti, straine, si multe altele. Ne deplasam la domiciliul clientului. Evaluarea si plata cartilor se ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Audi A6 2.0TDI 170CP BlackLine Full
Audi A6 2.0 TDI 170CP Multitronic Editie Limitata Black-Line Automata Bi-Xenon Adaptive Tapiserie Piele Neagra + Alcantara Ornamente interioare Aluminiu Scaune Sport incalzite Fata + ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 23.300,00 EUR
Service utilaje industria alimentara, statii de epurare
Montaj, reparatii, reconditionari utilaje si instalatii industria alimentara. Vanzare utilaje noi si second-hand abatorizare, fabrici de mezeluri, fabrici de lapte. Gestionare, intretinere, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 100,00 RON
parchetar, montez parchet, raschetez parchet
Parchetar raschetez parchet, chituiesc, lacuiesc, montez parchet, reconditionez, toate tipurile de parchet: exotic(parchet bambus, teck, merbau)parchet laminat, stratificat, parchet ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 12,00 RON
Vand teren ultracentral la numai 790Eur/mp
Teren 760 mp, Bucuresti, ultracentral, Dacia-Eminescu-Tunari, latime 14 ml, intrare 7 ml, electricitate 380V, apa, canalizare, realizate recent, cadastru, intabulare, complet ingradit, 595.000 EUR( ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 790,00 EUR
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V