ANCHETELE GAZETEI   •   

SUPERLATIVELE GSP 2011

Susţinut în continuare » Neşu, fotbalistul anului în opinia lui Narcis Răducan

 
22 Decembrie 2011 13:03
 

Mihai Neşu a fost susţinut de stelişti, rapidişti şi vasluieni în ultima etapă

Torje, Sînmărtean ori Săpunaru au fost preferaţii antrenorilor, conducătorilor de club sau căpitanilor din Liga I, dar şi ai redactorilor Gazetei Sporturilor şi GSP TV. Cu toate acestea, unii dintre votanţi au avut opţiuni diferite

Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, i-a inclus pe cei trei ocupanţi ai podiumului general în topul său, însă imediat sub Mihai Neşu. În opinia oficialului stelist, fostul jucător al clubului roş-albastru ar fi meritat titlul de cel mai bun fotbalist al anului 2011. Cu toate acestea, Răducan a fost singurul care l-a ales pe Neşu între primii cinci fotbalişti.

Susţinut şi de echipele din Liga I
În ultima săptămînă, cîteva echipe din Liga I au ales să îşi arate susţinerea faţă de cazul jucătorului român. La meciul dintre FC Vaslui şi Rapid (2-3), jucătorii celor două echipe au intrat pe gazon îmbrăcaţi cu tricouri personalizate. Mesajul vasluienilor a fost "MIHAI NEŞU UN CAMPION", în timp ce rapidiştii au purtat tricouri pe care era inscripţionat "ALĂTURI DE MIHĂIŢĂ NEŞU". Vezi aici imagini de la acea partidă!

La partida Steaua - Voinţa Sibiu, pe tabela de marcaj a stadionului Naţional au curs imagini cu Mihai Neşu, vorbind din Olanda. Filmul a fost preluat de pe GSP.ro, fiind realizat de Cătălin Tolontan la Utrecht. Citeşte aici ultimul interviu!

Imediat după vizionarea mesajului, fanii roş-albaştrilor i-au scandat minute în şir numele "Bichonului". Mihai Neşu a jucat în Ghencea timp de şapte ani, în perioada 2001-2008.

 

 

 

 
Comentarii (6)
raclass  (156 comentarii)
sa-i dea dumnezeu sanatate si fericire lui nesu... dar nu sunt de acord sa se dea din mila premiul.
Orice e obiectiv nu poate sa-i dea lui Nesu premiul... chiar daca poate nu merita Torje si era sapunaru
22 Decembrie 2011, 19:03   •   Comenteaza
andrei1923  (118 comentarii)
Postat de bogdanelibm pe 22 Decembrie 2011, 15:17
din viata de sportiv e ultimul trofeu si cred ca merita sa fie fotbalistul anului nu gheata de aur sau fotbalistul lumii dar mihai a pus foarte multa pasiune si suflet in fotbal asa ca..........
sunt deacord cu tine si imi doresc din tot sulfetul sa se faca bine chiar daca simpatizez alta echipa decat steaua , insa mihai nesu este totusi un om si nu`l face cu nimic superior celorlalti care sufera de afectiuni asemanatoare si nu cred ca merita un titlu ca cel de "fotbalist al anului" doar din mila.. poate un premiu special , asa da
22 Decembrie 2011, 15:24   •   Comenteaza
bogdanelibm  (487 comentarii)
Postat de andrei1923 pe 22 Decembrie 2011, 14:00
Hai sa-i dam si Balonul de Aur acuma ...
din viata de sportiv e ultimul trofeu si cred ca merita sa fie fotbalistul anului nu gheata de aur sau fotbalistul lumii dar mihai a pus foarte multa pasiune si suflet in fotbal asa ca..........
22 Decembrie 2011, 15:17   •   Comenteaza
doc888  (97 comentarii)
Raducan e cel putin indecent si fara respect pentru munca fotbalistilor. S-a crezut interesant? ce o fi fost in capul lui?!
Din fericire Nesu are infinit mai mult bun simt decat Raducan.
22 Decembrie 2011, 15:05   •   Comenteaza
drunk_driver  (2063 comentarii)
Respect Mihai Nesu !!!
22 Decembrie 2011, 14:55   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Apartament in Berceni Apartament in Berceni
49.600 EU
Berceni , SU: 49.6 mp, 2 cam.
Suprafata utila: 49.6 mp
2 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Van brichete rumegus
SC produce si comercializeaza brichete cilindrice din remegus de fag, diametru 70 mm lungime 250 mm ambalate sac plastic de 10 kg. La cerere se poate asigura si transport.
Brasov/Codlea - pret 480,00 RON
Vand pui ciobanesc grman din monta deosebita, foarte frumosi
CANISA DE K' BIRIA ofera pui ciobanesc german din monta deosebita din Dayra von Mafi Haus, V1, V3, V6 RO, multiplu CAC, IPO 1, Kkl 1, BH, HD - a, ED - 0, fiica de Ulk von Uferwald VA 1 RO, stra ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 200,00 EUR
OFERTA IREFUZABILA VILA plus CASA DE SERVICIU
Supr teren 1.606 mp, supr utila casa 324, 52mp. P+1, 7camere, 3bai, 2balcoane, cam.tehnica, 1camara.Bucataria echipata complet+toate electrocasnicele necesare (tehnologie de ultima ora).Semineu, ...
Ilfov/Tunari - pret 320.000,00 EUR
Angajez Manichiurista-Pedichiurista cu experienta
“Salon SIMONA Style “Situat in Bucuresti sect.6, str. Valea Oltului 131- 137(cartier A.N.L. Brancusi), Zona selecta, Clientela Deosebita.. Angajam Manichiurista-Pedichiurista cu Experienta Inclusiv ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
OFER SPRE INCHIRIERE APARTAMENT 2 CAMERE
Apartamentul se afla in str.Eremia Grigorescu la parter.Are doua camere decomandate, centrala termica, nemobilat, stare foarte buna.Pretabil birouri sau sediu firma.
Arges/Pitesti - pret 220,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V