GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  SUPERKOMBAT

Andrei Stoica a obţinut trei premii majore la gala Celebrity Awards - Superkombat Edition! Declaraţii tari despre Moroşanu: "Poate doar Badr Hari să mai fie aşa"

Articol de GSP - Publicat duminica, 21 decembrie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 21 decembrie 2014 19:01

Campionul mondial Superkombat, Andrei Stoica, a obţinut trofeele pentru luptătorul anului, KO-ul anului şi meciul anului în cadrul galei Celebrity Awards - Superkombat Edition la care invitat special a fost starul turc Tolgahan Sayışman, desemnat în 2005 drept cel mai sexy bărbat din lume.

Actorul de la Istanbul a fost cel care le-a înmînat premiile marilor cîştigători şi chiar şi-a exprimat dorinţa de a juca într-un film de acţiune alături de eroii din Superkombat. "Tu ne înveţi cum să jucăm în filme, iar noi cum să te baţi", i-a spus Andrei Stoica, în glumă, uneia dintre cele mai populare figuri publice de pe malul Bosforului în momentul în care a primit premiul pentru luptătorul anului.

După ce şi-a apărat de două ori titlul mondial în 2014, Stoica a fost în centrul atenţiei la evenimentul organizat la Ambasad'Or, unde s-a impus la trei dintre cele patru categorii la care a fost nominalizat.

"A fost un an incredibil pentru mine, cu răsturnări de situaţie, în care adrenalina a fost la nivel maxim, iar în momentul ăsta sînt chiar surprins, nu mă aşteptam să mă impun la trei categorii", a afirmat şi campionul mondial.

Sosit în România la mijlocul săptămînii, Tolgahan Sayışman a fost desemnat şi ambasador oficial Superkombat, urmînd ca în perioada imediat următoare să demareze discuţiile pentru o mega-gală Superkombat la Istanbul. "Este un proiect interesant şi mă bucur că pot face parte din el, sper să putem organiza un eveniment major în Turcia", a precizat starul turc, care de-a lungul sejurului său la Bucureşti.

Un alt trofeu important a mers la Cătălin Moroşanu. Ieşeanul considerat unul dintre cei mai influenţi tineri politicieni din România a cîştigat premiul dedicat celei mai cunoscute figuri din Superkombat, cel de popularitate.

"Vă spun sincer. Am fost cu el la Tokyo, Praga, Amsterdam şi în multe alte locuri din lume, iar în fiecare colţişor, oamenii îl recunoşteau. Nu cred că mai există vreun alt luptător activ în lume, exceptîndu-l pe Badr Hari, care să aibă carisma lui Moroşanu", a afirmat Irimia cînd i-a înmânat premiul alături de Nicuşor Stan.

Cîştigătorii Celebrity Awards - Superkombat Edition:

Premiul special: Jorge Loren

Steaua în ascensiune: Amansio Paraschiv

Progres: Benjamin Adegbuyi

Debutantul anului: Michael Terrill

Meciul anului: Andrei Stoica

Implicare socială: Mihai Barbu

KO-ul anului: Andrei Stoica

Cel mai popular luptător: Cătălin Moroşanu

Luptătorul anului: Andrei Stoica


De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close