GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  CUPA CORNEL DINU

Cupa Cornel Dinu pentru companii şi-a aflat a treia cîştigătoare! Şi se fac pregătiri pentru al 4-lea campionat

Articol de GSP - Publicat marti, 04 decembrie 2012 00:00 / Actualizat marti, 04 decembrie 2012 11:53

Roli Bina International a cîştigat a treia ediţie a Cupei Cornel Dinu pentru companii, competiţie ce s-a încheiat în week-end pe terenul sintetic, acoperit, din Herăstrău. Roli Bina a învins, după penalty-uri, 2-1, pe Deutek, după un meci incitant, cu mult nerv şi mulţi nervi, însă suporterii au asistat la o partidă demnă de o finală mare. Mai înainte, locul 3 a fost adjudecat de către Honeywell Garrett care a învins pe cei de la DB Schenker (4-1).

Ioan Andone şi Florentin Petre au împărţit premiile atît învingătorilor, cît şi învinşilor. Şi deja se fac pregătirile pentru cea de-a patra ediţie a Cupei, una care va avea un număr record de echipe, înscrise la start, 40. Deja şi-au anunţat participarea formaţiile ce-au jucat la ultima ediţie, plus alte echipe noi. "Am asistat cu interes la cîteva meciuri, deja este o competiţie de prestigiu, probabil aşa va fi şi pe viitor. Sînt turnee care atrag lumea la fotbal, iar acest lucru este demn de lăudat", a comentat Ioan Andone.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează