GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  ANIVERSARE

Două episoade cu marele Emerich Ienei: prima minge a fost făcută din ciorapi + șprițurile cu Gheorghe Dinică

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 martie 2017 15:31

Emerich Ienei, antrenorul care a adus Stelei Cupa Campionilor Europeni, împlinește azi 80 de ani, iar Gazeta Sporturilor i-a dedicat 11 pagini în ediția de azi.

În urmă cu câțiva ani buni, în Oradea a apărut o carte dedicată lui Emeric Ienei, "A fi sau a nu fi antrenor". Un volum de 180 de pagini scos de sub tipar de scriitorul și jurnalistul Mircea Bradu, fost director al Teatrului de Stat din Oradea. Bradu a fost primul primar al Oradei, ales liber după Revoluție, fiind unul dintre cei mai buni prieteni ai antrenorului ajuns la 80 de ani. 

emerich ienei scanate 10

Gazeta Sporturilor prezintă două dintre cele mai amuzante episoade care îl au în prim-plan pe Ienei.

1. CIORAPII MAMEI DEVENIȚI MINGE

Târziu, destul de târziu am dat cu piciorul într-o minge adevărată. Am făcut un stagiu îndelung la mingea de cârpă, pe maidan. Nu poți să-ți dai seama ce bucurii mi-a dat o minge făcută din ciorapii de naylon ai mamei! Așa ceva a fost depășit numai de apariția mea cu prima minge adevărată, de piele!, din cartier. Am intrat pe teren în dribling prelungit, am tras eroic la poarta în care nu stătea nimeni și am marcat spectaculos.

Toți băieții au rămas cu gurile căscate! Doi ani la rând eu am făcut legea acolo! Eu aveam mingea, domnilor! O luam sub braț când voiam și mă întorceam numai rugat cu insistență! Ghetele se rupeau în spatele bisericii catolice, acolo ne sângerau picioarele pregătindu-ne să suportăm loviturile teribile ce urma să le primim pe stadioane mai târziu"

2. ȘPRIȚURILE CU DINICĂ

"Venirea mea la București a însemnat apropierea nemijlocită de marii actori ai teatrului românesc. Mai ales de cei de la Teatrul de comedie. Îmi plăceau așa mult spectacolele lor și eram atât de legat de ei că de multe ori mergeam de la meci direct la reprezentație.

Dinică era marele meu prieten! Câte lucruri minunate nu le-am petrecut împreună! Premierele lui, meciurile mele decisive, dar și șprițurile de după. După un campionat lung, mă întâlesc cu el. «Hai la Melody!».

Gigi când trăgea puțin, nu scotea niciun cuvânt! Pe la 2 noaptea intră Titi Rucăreanu, la 4 Besoiu. Pe la 5 Dinică întreabă: «Ceasuri aveți? Puneți-le pe masă. Ceasurile rămân la mine! Mâine dimineață ne vedem la micul dejun la Sinaia, la Casino!». Unul n-a lipsit, chiar dacă nu mai aveau ceasuri! Gigi îți spăla creierii de stres mai bine ca un concediu în vârful muntelui".

Cele 11 pagini dedicate marelui antrenor poti fi citite în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor și pe platforma Gazeta Digitală

Save

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (4)
673474022797724
Simi Bidilean  •  23 Martie 2017, 01:56

Tineretul din ziua de azi MARILE GALERII Nu stiu decat sa injure echipele adverse . CINSTE U.T A - U.CLUJ . F.C. ARGESE Echipe care contau in futbolul Romanesc , CRAIOVA MAXIMA - PETROLUL .

turbozero
turbozero  •  22 Martie 2017, 19:54
Postat de gumbo pe 22 Martie 2017, 17:09

Ar trebui să fie niște enciclopediști de profesie în materie de fotbal să retipărească (pe hârtie, nu pe norulețul miccrrosoft ori altceva efemer) câteva cărți memorabile despre fotbalul romanesc până astăzi. De exemplu ar fi continuarea "Fotbal de la A la Z" a lui Ionescu & Co, de la 1984 încoace, cărțile lui Ioan Chirilă, "Fotbal astăzi" de același Ionescu și Cornel Dinu", și atâtea altele, scuze omisiunile. Generațiile tinere, dacă n-au curent, s-a descărcat bateria, li s-a stricat sau s-a virusat tableta se enervează. Înțeleg. Doar că, dacă ai o carte bună în mână, un chibrit și o lumânare, se pot citi informații bune și din cărți. Bineînțeles vândute la prețuri rezonabile.

te pricepi la calculatoare ca vaca la balet.. tot ce e pe cloud,wikipedia, youtube, etc e intretinut si suporturile upgradate la fiecare cativa ani cel tarziu.. pe cand o carte de hartie se deterioreaza.. mi-am luat de pe net "Sepcile Rosii" a maestrului Ioan Chirila cu cativa ani inainte de reeditarea sponsorizata de suporteri

talpaiadului
talpaiadului  •  22 Martie 2017, 17:38
Postat de gumbo pe 22 Martie 2017, 17:09

Ar trebui să fie niște enciclopediști de profesie în materie de fotbal să retipărească (pe hârtie, nu pe norulețul miccrrosoft ori altceva efemer) câteva cărți memorabile despre fotbalul romanesc până astăzi. De exemplu ar fi continuarea "Fotbal de la A la Z" a lui Ionescu & Co, de la 1984 încoace, cărțile lui Ioan Chirilă, "Fotbal astăzi" de același Ionescu și Cornel Dinu", și atâtea altele, scuze omisiunile. Generațiile tinere, dacă n-au curent, s-a descărcat bateria, li s-a stricat sau s-a virusat tableta se enervează. Înțeleg. Doar că, dacă ai o carte bună în mână, un chibrit și o lumânare, se pot citi informații bune și din cărți. Bineînțeles vândute la prețuri rezonabile.

Cartile alea ar trebui bagate si intr-un sarcofag egiptean, ascunse in mijlocul unei piramide, nu cumva sa piarda umanitatea o asa comoara. Ba, papagalule, "get a life"!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează