GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  DONAŢII

Federaţiile de rugby, canotaj, haltere şi CS Dinamo vor face donaţii pentru sinistraţi

Foto frr.ro
Foto frr.ro

Articol de GSP - Publicat luni, 13 februarie 2012 00:00 / Actualizat luni, 13 februarie 2012 18:11

Conducerile federaţiilor de rugby, canotaj şi haltere vor dona alimente pentru sinistraţii din localităţile afectate de căderile de zăpadă în valoare totală de 45.000 de lei, se arată într-un comunicat al COSR.

"Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Elisabeta Lipă, preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj şi al Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti, şi Nicu Vlad, preşedintele Federaţiei Române de Haltere, au fost primele personalităţi din lumea sportului care au răspuns apelului lansat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român pentru a-i ajuta pe sinistraţii din zonele afectate de căderile abundente de zăpadă din ultimele zile", se menţionează în comunicat.

Oficialul FR de Rugby a declarat că va aloca 20.000 de lei pentru alimente. "Am fost extrem de impresionaţi de ceea ce se întîmplă în ţară şi împreună cu reprezentanţii Federaţiei Române de Rugby am hotărît să alocăm în jur de 20.000 de lei pentru a cumpăra ulei, zahăr, făina şi alte produse de genul acesta pentru oamenii blocaţi în case de munţii de zăpadă. Vrem să ajutăm şi noi cât putem", a spus Alin Petrache.

Elisabeta Lipă a menţionat că 15.000 de lei au fost strînşi din donaţii ale oficialilor şi sportivilor grupării CS Dinamo, în timp ce sumă de 5.000 de lei va fi alocată de Federaţia Română de Canotaj. "Sîntem cu sufletul alături de oamenii prinşi în nămeţi şi pentru a-i ajuta am adunat în jur de 15.000 de lei atît de la cadrele Clubului Dinamo, cît şi de la o serie de sportivi ai noştri. De asemenea, de la Federaţia Română de Canotaj vom aloca în jur de 5.000 de lei pentru a le cumpăra produse celor aflaţi la nevoie în aceste zile", a explicat Lipă.

Aflat alături de lotul olimpic de haltere al României în cantonament la Poiana Braşov, Nicu Vlad speră ca produsele alimentare să ajungă la sinistraţi cît mai repede posibil. "Ştim că fiecare leu conteaza şi sper ca ajutoarele noastre în valoare de aproximativ 5.000 de lei să le aducă o rază de bucurie celor care suferă din cauza ninsorilor abundente. Am vorbit la Bucureşti şi sperăm ca cel mai tîrziu marţi produsele să ajungă acolo unde este nevoie de ele", a precizat Nicu Vlad.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat, luni, că va dona alimente şi apă pentru sinistraţii din zonele afectate de căderile masive de zăpadă în valoare de 10.000 de euro. În acelaşi timp, COSR a făcut un apel la toate personalităţile din sportul românesc să se implice în ajutorarea şi sprijinirea oamenilor care în aceste zile trec prin momente dificile din cauza ninsorilor.

Mediafax

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!


Comentarii (1)
lcn23
lcn23  •  13 Februarie 2012, 18:49

este foarte interesant faptul ca tocmai aceste Federatii care duc lipsa de bani sar in ajutorul oamenilor, pe cand federatia de fotbal se face ca ploua....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează