DIVERSE   •   

ANCHETĂ KAMIKAZE

Fiscul cere Aeroportului Otopeni să recupereze de la Florian Walter 6 milioane de euro

 
25 Octombrie 2011
 

Numele lui Florian Walter este amintit în dosarul în care Fiscul acuză Aeroportul Otopeni de un prejudiciu de 50 de milioane de euro adus statului

Într-un dosar întocmit de reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Ion Ţiriac, Florian Walter, Victoria Brăneşti şi alţii ar fi încheiat cu Aeroportul Otopeni contracte considerate că "au adus de-a lungul a cinci ani un prejudiciu de 72 de milioane ron (peste 15 milioane de euro).

Săptămînalul Kamikaze publică în anumărul din această săptămînă o anchetă plecînd de la dosarul întocmit de Inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care au controlat activitatea Aeroportului Otopeni între 2005 şi 2009, în care se regăsesc nume din sportul românesc.

Lui Walter i s-ar putea cere înapoi cam 6 milioane de euro
Firma lui Florian Walter, principalul finanţator de la U Cluj şi fost acţionar al lui Dinamo, a încheiat în 2001, pe vremea cînd ministrul Transportrurilor era naşul său Miron Mitrea, a semnat cu aeroportul un contract de prestări de servicii de curăţenie şi de pază. Din 2002, prin acte adiţionale considerate ilegale, s-au adăugat şi serviciile de transport bagaje pentru pasageri. Ulterior, pînă în 2009 au fost semnate alte acte adiţionale care au urcat valoarea contractului de la 99.000 de dolari la 415.000 de dolari pe lună. Fiscul cere recuperarea unui prejudiciu de vreo 6 milioane de euro (26,3 milioane ron) produs prin 6 acte adiţionale, se scrie în Kamikaze.

Victoria Brăneşti a primit 100.000 de euro de la Otopeni
Victoria Brăneşti, echipa din judeţul Ilfov care a jucat sezonul trecut în prima ligă, a beneficiat în anul în care s-a luptat pentru promovare de două contracte de publicitate de cîte 50.000 de euro fiecare. ANAF susţine că "sponsorizarea s-a făcut arbitrar, fără vreun plan care să evalueze beneficiile sau vreo motivare a alegerii Victoriei şi nu alte organizaţii".

Numele fostului preşedinte al Comitetului Olimpic Român, Ion Ţiriac, este amintit şi el în acest scandal. Fiscul îi acuză pe directorii Gabriel Ţară şi Tudor Jidav că au prejudiciat aeroportul cu vreo 50.000 de euro doar prin faptul că nu au solicitat schimbarea monedei, din dolar în euro, stipulate în contractele încheiate cu firmele lui Ţiriac. Printre altele, responsabilii de la Otopeni sînt acuzaţi şi că nu au solicitat rezilierea contractului cu Ţiriac Air în momentul nerespectării unor înţelegeri.
 
Comentarii (22)
zadkiel  (3810 comentarii)
Postat de roby_ pe 26 Octombrie 2011, 00:37
@zadkiel, imi poti spune cine l-a scos din tara pe Nicolaiciuc directorul CFR-ului ? a fost Bucsa? a fost Walter? a fost una si aceasi persoana
Merci de mesaj!
Nu am stiut acest aspect! Habar nu am avut de ce spui tu.
Foarte interesanat clujene.
26 Octombrie 2011, 11:19   •   Comenteaza
voicu_p  (312 comentarii)
cfr nimic in comun cu pdl, gresala sau poate nu?
26 Octombrie 2011, 09:49   •   Comenteaza
voicu_p  (312 comentarii)
o mica obiectie paszkani ainchiriat terenul cu 20 Euro,nu l-a cumparat, atata si nimic mai mult are concesiune pe 49 ani din 2008 incepand
26 Octombrie 2011, 09:47   •   Comenteaza
roby_  (110 comentarii)
Postat de zadkiel pe 25 Octombrie 2011, 17:39
A mai primit o lovitura si mai grea saptmana trecuta cand Judecatoria Sectorului 1, parca, a anulat contractul pe care firma sa, Romprest, il are cu Primaria liberala, Chiliman!
Deocamdata este o sentinta provizorie!
Numai in cazul CFR Cluj, nimeni nu se intreaba cum terenuri valoroase din Cluj, au ajuns in mana finantatorului de campanii electorale prezidentiale, cumparate cu 20E/mp cand ele valorau 1000 E/mp.
Ciudate sunt reactiile justitiei la culoarea portocalie.
Poate din 2013, vom vedea procurorii recuperand prejudiciul financiar clujean.
Poate!
@zadkiel, imi poti spune cine l-a scos din tara pe Nicolaiciuc directorul CFR-ului ? a fost Bucsa? a fost Walter? a fost una si aceasi persoana
26 Octombrie 2011, 00:37   •   Comenteaza
raresmondialu  (390 comentarii)
gargara ieftina comandata de mascarici !!!!!!!!!!!!!!!!
25 Octombrie 2011, 23:43   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
DISPOZITIV UDARE PLANTE DIN GHIVECE SI JARDINIERE
POTI PLECA PENTRU MAI MULT DE 2-3 SAPTAMANI FARA A AVEA GRIJA DACA VECINUL, PRIETENII SAU RUDELE VIN SA ITI UDE PLANTELE DIN CASA, ASTFEL OBLIGANDU-TE FATA DE EI SI FIIND NEVOIT SA LE CUMPERI O MICA ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 15,00 RON
VIND BULDOEXCAVATOR CASE 580 SLE 2004
VIND BULDOEXCAVATOR CASE 580 SLE 2004 CUPA MULTIFUNCTIONALA BRAT TELESCOPIC ANTIBALANS CUPE SPATE DE 30 -60 CUPA IN PLUS PENTRU FATA NORMALA CUPA MULTIFUNCTIONALA ESTE NOUA ULEIURI SI CONSUMABILE ...
Braila/Braila - pret 23.000,00 EUR
vand urgent casa rahova 2 camere caramida
2 cam, 60 mp, teren 140 mp, soba, put, termopan, mocheta, semimobilata, gaze+apa-la poarta, cad+intabulare, piata, scoala. Pret negociabil.astept oferte serioase
Bucuresti/Bucuresti - pret 55.000,00 EUR
clarvazatoare Magda Daniela
D-na Magda Daniela, CLARVAZATOARE -experta in tarot, cu harul si puterea sa va poate ajuta sa va aflati destinul si sa va modelati viata asa cum doriti. Poate vedea trecutul, prezentul, viitorul, ...
Dolj/Craiova - pret 10,00 RON
licenta taxi
vind taxicu licenta de bucuresti acte la zi masina impecabila multe inbunatatiri de la plata cu cardul la internet camere video etc
Buzau/Bucuresti - pret 7.500,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V