DIVERSE   |   

NOUĂ NE PASĂ DE SPORT. POATE PREA MULT

Mircea Sandu a reacţionat la sesizarea unui cititor al blogului lui Ovidiu Ioaniţoaia!

 
25.06.2009   |    3 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Deşi numărul formaţiilor plecate în Turcia, Spania sau Ungaria pentru pregătirea de iarnă a crescut substanţial faţă de sezoanele trecute, au existat destule exemple de echipe care au preferat sau au fost nevoite să rămînă în ţară Datorită ...

Reacţia părintelui unui copil din Oradea, campion naţional la Juniori A pe blogul lui Ovidiu Ioaniţoaia, a stîrnit o reacţie neaşteptată din partea preşedintelui FRF. Conştient de eroarea comisă de forul pe care îl prezidează  în acordarea tricourilor de campioni şi a cupelor, Mircea Sandu a promis că greşeala va fi îndreptată şi că tinerilor le vor fi înmînate distincţii pe măsura performanţei pe care au obţinut-o.

"Am dispus ca, pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare, să li se transmită echipelor alte trofee şi alte tricouri. Nu numai atît, ci să li se ceară şi scuze. Ca să îndreptăm ce-am greşit! E şi vina mea, l-am auzit, că n-am controlat suficient, dar cei implicaţi în acţiunea de premiere VOR FI SANCŢIONAŢI. Deoarece nu şi-au făcut treaba cum trebuia, li se va tăia din salarii. S-au comportat ca nişte nesimţiţi şi vor suporta consecinţele!", a spus Sandu într-o discuţie cu Ovidiu Ioaniţoaia.

Reacţia? Comentează din nou "Părintele din Oradea": "Nu vreau sa mai pun lemne pe foc, cum se zice, dar vreau sa fac citeva complectari pentru a se afla adevarul pina la capat. A fost finala mare si finala mica juniori D pe tara , copii nascuti in anul 1996. Din provincie au participat dupa cum se stie, in finala mare FC Bihor cu Farul Constanta, iar in cea mica SF Gica Popescu Craiova.

Cazarea a fost asigurata de FRF la Mogosoaia, conditii de cazare si mincare foarte bune, dar atentie pe banii nostrii, adica s-a platit pe copil cca 1.700.000 lei/zi s-a stat 2 zile X 18 copii si antrenori, vedeti va rog ce suma s-a platit,oare nu meritau gratuitate , sunt primele doua echipe din tara la aceasta grupa de virsta.
Poate sunt subiectiv in aceasta problema, dar oare la toate intilnirile antrenorilor de cluburi de la divizia D pina la A sau intilnirile arbitrilor care sunt de citeva ori pe an organizate la Mogosoaia, se percepe plata cazarii si a mesei, nu as crede, iar daca se percepe, imi fac mea culpa.

Despre premii doar inca un cuvint, nu stiu daca este neintentionat sau este bataie de joc s-au primit pe linga acele tricouri si diplome penibile si 10 mingi de joc ,dar stupoare, sunt nr 4 ( Rusine !!!) adica pentru sala sau pentru grupele de pitici de 5-7 ani, deci neutilizabile pentru jocul in 11 pe teren mare. Aceastea sunt complectarile mele si -mi cer scuze daca am fost in unele momente subiectiv. Cu respect acelasi Parinte din Oradea".

FC Bihor a cîştigat Campionatul Naţional de Juniori A în faţa Stelei, după ce i-a învins pe roş-albaştri cu 4-3 după executarea loviturilor de departajare, (1-1 în timpul regulamentar). Performanţa goalkeeperului orădean Dumitru Paul, care a parat 4 penalty-uri consecutive, le-a adus aminte suporterilor prezenţi la Mogoşoaia de seria extraordinară a lui Helmuth Duckadam din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, cînd Steaua a reuşit să-şi adjudece cel mai important trofeu european intercluburi.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Miercuri, la ora 11:50, m-a sunat preşedintele FRF. Dincolo de obrăznicia că “nu ştiu cine şi ce ţi-a promis dacă o salvezi pe Craiova!” , Mircea Sandu a folosit un ton civilizat. Îl asigur că nimeni nu mi-a promis nimic, n-a fost şi nu-i vorba despre aşa ceva. Acesta pare să fie primul lucru ...
bai cazul valiza!!
Comentarii:
25 Iunie 2009, 23:50  |  CITEAZA
compari tu cazul valiza cu cazul arges???pai acolo s-ar fi dat bani pt performanta..adik sa nu piarda U!!!
te rog sa te mai gandest inainte sa vb...
?sandule
Comentarii:
25 Iunie 2009, 22:03  |  CITEAZA
de ce cazul penescu si argesul este judecat dupa 3 luni, iar cazul valiza, dupa 1 an este ascunsa sub pres?complicitate, tainuire, favorizare, asociere, constituire grup infractional. frf si lpf=coruptie, mafie deasupra legii. hai demisiaaaaaaaaaaaaaaaaa
yo
Comentarii:
25 Iunie 2009, 21:43  |  CITEAZA
atata il lingusiti pe prea maritul conducator exact ca in comunism,sunt curios de ce :va da mita sau va santajeaza nu imi vine sa cred presa asta din romania in loc sa incerce sa se asocieze cu populatia care doreste inlaturarea dictatorului il ajuta pe ceausu,rusine gazetari de merda
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Diverse
Azi este Valentine's Day, ziua în care îndrăgostiţii din lumea întreagă îşi aniversează iubirea, cu cadouri, surprize şi romantism. GSP trece în revistă cîteva cupluri din lumea sportului şi felul în care acestea şi-au păstrat (sau nu) iubirea de-a lungul timpului. Longevivii: Roger şi Mirka ...
 
"Şi poate că rîsul nu e de ajuns ca să stea în calea batjocurii" ("Actorul şi sălbaticii"). De la Napoleon încoace nu s-a mai văzut aşa ceva. Spania a declarat război Franţei şi rîsului sănătos, invocînd o crimă de lezmaiestate şi cerînd ghilotina pentru nişte biete păpuşi. "Les Guignols", ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
Vanzare apartament 3 camere
Vanzare apartament 3 camere, situat in 1 decembrie-ilfov, in apropierea complexului de locuinte green city. apartamentul este nou renovat dotari full( gresie, faianta, parchet, izolatie exterioara, ...
Ilfov/1 Decembrie - pret 60.000,00 EUR
lemn de foc brichete rumegus
vand brichete din rumegus presate mecanic, compozitie fag, densitate 1100kg/m3, putere 4250kcal/kg, conform buletin de analiza, cu livrare din com.JILAVA...0724822290 VALI
Ilfov/Bucuresti - pret 1,00 RON
OFERTA IREFUZABILA VILA plus CASA DE SERVICIU
Supr teren 1.606 mp, supr utila casa 324, 52mp. P+1, 7camere, 3bai, 2balcoane, cam.tehnica, 1camara.Bucataria echipata complet+toate electrocasnicele necesare (tehnologie de ultima ora).Semineu, ...
Ilfov/Tunari - pret 320.000,00 EUR
ANGAZEZ FAMILIE TANARA
ANGAZEZ FAMILIE TANARA PANA IN 35 ANI PENTRU MUNCA LA FERMA DE CAPRE AFLATE IN STABULATIE OFER CAZARE SI MASA
Buzau/Padina - pret 10,00 RON
Descopera sistemul care iti poate dubla vanzarile online
Descopera sistemul care iti poate dubla vanzarile online, transforma vizitatorii in clienti multumiti si reduce numarul clientilor nemultumiti. Ai un magazin online si vrei sa iti maresti ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Primele imagini din camera în care a murit Whitney Houston. Artista îşi comandase şampanie, cartofi prăjiţi şi un sandwich

Primele imagini din camera în care a murit Whitney Houston. Artista îşi comandase şampanie, cartofi prăjiţi şi un sandwich

Înainte de a-şi găsi sfârşitul, celebra Whitney Houston a consumat băuturi alcoolice, scrie TMZ. Potrivit site-ului, care a publicat primele imegini cu artista scoasă fără suflare, pe targă, din camera de hotel, amestecul de medicamente cu băutură [...]
ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

Meteorologii au retras codul portocaliu de ninsori, anunţat iniţial în vigoare astăzi până la ora 14:00, fiind instituit cod galben de ninsori până la ora 14:00, pentru judeţele din partea estică, sud-estică şi centrul ţării.Mai exact până la ora [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V