GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  CUPA COCA-COLA

UPDATE FOTO+VIDEO Spectacol deplin în prima zi din Cupa Coca-Cola » Știm finala feminină + Programul de duminică

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor +48   FOTO
Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de , - Publicat sambata, 03 iunie 2017 23:39

Astăzi au avut loc primele meciuri din cadrul fazei grupelor Cupei Coca-Cola, care se dispută în acest sfârșit de săptămână în București, în parcul Tineretului. 

  • Finala din cadrul competiției masculine nu s-a stabilit încă, din cauza unei amânări a unui meci din Grupa 2, cauzată de condensul creat pe suprafața de joc.
  • Echipa de băieți care și-a asigurat deja prezența în finală este cea a liceului Anghel Saligny (Ploiești), care a câștigat Grupa 1. 
  • În competiția feminină lucrurile sunt clare, finala mare urmând să se joace între  Liceul Auto Craiova și LPS Cluj, iar finala mică între "Elie Radu" (București) și Liceul Tehnologic nr. 1 Alexandria. 

  PROGRAM DUMINICĂ

Meciurile au fost decalate cu o oră față de programul stabilit inițial. 

09:00- Meciul restant de sâmbătă, dintre Sf. Pantelimon - CFR Feroviar Mihai I, care va da a doua finalistă la băieți
10:00-11:00 Finala mică - Fete
11:00-12:00 Finala mică - Băieți
13:00-14:00 Finala mare - Fete
19:15-20:30 Finala mare - Băieți

Toate rezultatele de sâmbătă + imagini în galeria foto - AICI

 

băieți

Rezultate Grupa 1:

Grupa 1 // Anghel Saligny (Ploiești) - CN Bănățean (Timișoara) 6-2

Cele două echipe au oferit un meci spectaculos, dar și foarte tensionat. Un fotbalist din echipa timișorenilor a fost eliminat după ce și-a lovit cu capul un adversar.

Remarcatul meciului a fost un junior al Petrolului, care a marcat 3 dintre cele 6 goluri ale ploieștenilor! (detalii AICI)

Grupa 1 // Anghel Saligny (Ploiești) - Col. Energetic (Craiova) 6-1

Ploieştenii de la liceul Anghel Saligny sunt primii finalişti. S-au impus cu 6-1 în faţa celor de la Colegiul Energetic Craiova, devenind prima echipă calificată în finală. 

 

Ploieștenii de la liceul ”Anghel Salingy” sunt primii finaliști la Cupa Coca Cola: http://bit.ly/2rD8WAZ

Posted by Gazeta Sporturilor on 3 Iunie 2017

Grupa 1 // CN Bănățean - Energetic (Craiova) 3-3

Timișorenii au început meciul în forță și au condus cu 2-0, însă oltenii au revenit spectaculos și au egalat în uralele suporterilor. În ultimele cinci minute, bănățenii au marcat şi părea că victoria nu le mai poate scăpa, dar craiovenii au egalat când nimeni nu se mai astepta. În urma acestui rezultat, echipa timișoreană a obținut locul doi în grupă.

 

Ce torpilă! Spectacol la Cupa Coca Cola! Toate rezultatele sunt AICI ===>> http://bit.ly/2rD8WAZ

Posted by Gazeta Sporturilor on 3 Iunie 2017

Rezultate Grupa 2:

Grupa 2 // Gh. Asachi (Botoșani) - Sf. Pantelimon (București) 1-3

Baieții de la "Sf. Pantelimon" și-au respectat statutul de favoriți și s-au impus contra liceului "Gh. Asachi", scor 3-1. Bucureștenii au marcat toate cele 3 goluri în prima parte, iar în repriza a doua au ratat foarte mult, trimițând mingea în bară de trei ori.

Grupa 2 // Gh. Asachi (Botoșani) - CFR Feroviar Mihai I 3-5

Cele două formații au jucat de la egal la egal până cu patru minute înainte de final când bucureștii au marcat și n-au mai scăpat victoria din mână. La ultimele faze ale jocului, băieții de la CFR Feroviar Mihai I 3-5.

Grupa 2 // Sf. Pantelimon - CFR Feroviar Mihai I (întrerupt în minutul cinci din cauza condensului creat pe suprafața de joc. Fotbaliștii alunecau și, efectiv, nu mai puteau sta în picioare. Astfel, programul de mâine a fost decalat cu o oră. 

Componenţa grupelor (băieţi):

Grupa 1 

Liceul Tehnologic "Anghel Saligny" Ploiești
CN Bănățean Timișoara
Colegiul Tehnic Energetic Craiova

Grupa 2 

Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" Botoșani
Colgiul Tehnic Feroviar Mihai I București
Liceul Tehnologic "Sfântul Pantelimon" București

fete

Rezultate Grupa 1:

Grupa 1 // Lovinescu (Fălticeni) - LPS Cluj 3-8

Conduse de căpitanul Ciolacu Mihaela, cel mai bun jucător, fetele de la LPS Cluj au început meciul greu, dar la pauză conduceau cu 5-2. Dupa pauză au jucat pentru public și au facut spectacol, prin pase cu călcâiul, driblinguri de efect și șuturi periculoase.

Grupa 1 // Lovinescu (Fălticeni) - Liceul Tehnic nr. 1 (Alexandria) 1-8

În cel mai dezechilibrat meci al zilei, fetele de la Liceul Tehnic nr. 1 din Alexandria au câștigat clar, cu 8-1, în fața fetelor de la Liceul "Lovinescu" din Fălticeni. Două dintre fetele de la "Lovinescu" au avut de suferit și au părăsit terenul accidentate.

Grupa 1 // LPS Cluj - Alexandria Nr. 1 16-1

Fetele de la Cluj au făcut instrucție cu teleormănencele pe care le-au zdrobit pur și simplu, cu un sec 16-1.

Elevele din Alexandria n-au contat deloc pe faza de atac, iar apărarea le-a fost făcută praf de Mihaela Ciolacu, care a driblat tot ce a prins. Golul de onoare a fost înscris în ultimele minute.

Rezultate Grupa 2:

Grupa 2 // Elie Radu - Lic. Auto (Craiova) 3-3

Grupa 2 // Elie Radu - Brătianu 8-3

Elie Radu a îndeplinit o simplă formalitate în meciul cu IC Brătianu, scor 8-3. Fetele lui Nelu Stoian au condus partida de la un capăt la altul şi singura emoţie au avut-o la jumătatea primei reprize când Gabriela Gurau a suferit o accidentare urâtă la mâna, însă a revenit pe teren după ce braţul i-a fost bandajat.(DETALII, AICI)

Lic. Auto (Craiova) - I.C. Brătianu (Hațeg) 9-2

Oltencele aveau nevoie să marcheze de nouă ori pentru a merge în marea finală cu LPS Cluj, reușind acest lucru cu doar cinci secunde înainte de final. 

 

Ce nebunie! Fetele de la Liceul Auto din Craiova se califică în finală cu un gol în ultima secundă! Toate rezultatele sunt AICI ===>> http://bit.ly/2rD8WAZ

Posted by Gazeta Sporturilor on 3 Iunie 2017

Trebuie specificat că la IC Brătianu nu e nicio jucătoare legitmată de la anumite de club, cum se întâmplă în cazul celorlalte echipe (DETALII, AICI)

Componenţa grupelor (fete):

Grupa 1

Colegiul "Nicolae Lovinescu" Fălticeni
LPS Cluj-Napoca
Liceul Tehnologic Nr.1 Alexandria

Grupa 2 

Liceul Tehnologic "Elie Radu" București
CN "I.C. Brătianu" Hațeg
Liceul Tehnologic Auto Craiova

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează