”E o nenorocire mare pentru handbal. Nu l-am avut elev, dar era unul dintre cei mai mari pivoţi în devenire ai lumii. Discotecile şi chefurile nu sunt pentru sportivi. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar e o mare nenorocire. Băiatul acesta avea un mare potenţial, era un handbalist de viitor.
Sunt şocat, nu-mi vine să cred. Acest tragic eveniment este încă o dovadă că locul sportivilor este pe teren, nu prin discoteci. Când am auzit vestea de dimineaţă parcă mi-a dat cineva cu ceva în cap. Am tot sperat să fie o glumă proastă, dar nu a fost deloc aşa”, a spus Vasile Stîngă pentru gsp.ro