Apele extrem de tulburi de la Telesport sînt foarte aproape să se limpezească. Din păcate, realitatea care va apărea cît de curînd nu pare deloc bună pentru că se merge către insolvenţa postului care în urmă cu trei ani transmitea meciuri de Liga 1.
În ultima perioadă, angajaţii de la Telesport şi-au primit doar banii trecuţi pe cartea de muncă şi ar avea de primit drepturile de autor pe mai multe luni, unii chiar pe patru luni! Este motivul pentru care un avocat a făcut două întîmpinări către managementul postului, însă şansele ca oamenii să-şi primească drepturile financiare par foarte mici. Fără să fie oficiale, semnalele primite de angajaţi sînt că se va intra in insolvenţă.
Apropiata apariţie a postului Dolce Sport, a cărei lansare e obligatorie pînă la finalul acestei luni, pentru transmisia pachetului doi al Ligii Campionilor, pare că va absorbi cea mai mare parte a celor de la Telesport, în jur de 70 la sută dintre angajaţi.
Şeful noii televiziuni va fi Vlad Enăchescu. Dacă situaţia financiară nu se va îmbunătăţii, Telesport nu va mai avea cum să emită pentru că nu va mai avea personal sau, cel puţin, vor fi date numai programe înregistrate în speranţa unei soluţii miraculoase.
Postul Dolce Sport apare ca răspuns al celor de la Romtelecom la succesul avut de RCS-RDS prin atragerea de noi clienţi datorită posturilor de sport care transmit Liga 1 şi campionatele de fotbal ale Spaniei, Angliei şi Italiei. Pe lîngă Liga Campionilor, Dolce va transmite şi Cupa Angliei şi Cupa Spaniei şi va intra în cursa pentru achiziţionarea drepturilor TV al Ligii 1, drepturi deţinute pînă în vara lui 2011 de consorţiul RCS RDS-Antena1.
În urmă cu cîteva zile, pe reportervirtual.ro au apărut informaţii conform cărora la Dolce ar putea ajunge şi dintre actualii angajaţi de la GSP TV, printre care Emil Grădinescu şi Alexandru Săbău.


