Flagelul pariurilor măsluite a condus la sute, dacă nu mii de arestări în lume, însă toată lumea e de acord că aceste infracţiuni nu vor putea fi eradicate. Se încearcă însă micşorarea impactului negativ asupra disputelor sportive, iar pentru acest lucru FIFA şi UEFA au înfiinţat o aşa-zisă poliţie de supraveghere şi investesc milioane de euro în acest domeniu.
Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului şi membru în Consiliul de Administraţie al lui Dinamo, a afirmat la emisiunea "Arena GTV" de la Giga TV că "
ştiu de existenţa unui dosar întocmit de DNA pe baza unor pariuri puse la meciuri măsluite. Următoarele arestări dispuse de DNA vor fi legat de pariurile din fotbalul românesc
. Am auzit şi eu că există de mai mulţi ani o astfel de anchetă şi că foarte curînd se va ajunge la reţineri", a spus fostul ministru.
Citeşte AICI şi Poliţia pariurilor pe urmele trişorilor