SUPERREPORTAJE   •   

CAZUL MIHĂIŢĂ NEŞU

Două destine, aceeaşi suferinţă » Un clujean revenit din 103 zile de paralizie completă către Neşu: "Poţi reuşi!"

 
22 Septembrie 2011 07:21
 

Sursa foto: oradecluj.ro

După un accident similar cu cel avut de internaţionalul Mihăiţă Neşu, clujeanul Ioan Vâscan şi-a refăcut viaţa, reuşind să studieze matematică, chimie şi genetică la nivel universitar. De aceea, minunea venită după 103 zile de paralizie îl face să îi trimită un mesaj lui Mihăiţă Neşu: "Viaţa nu se termină după accident! Să calci peste orice, cu curaj! Poţi reuşi!"

Reportajul publicat de oradecluj.ro aduce în prim-plan drama pe care a suferit-o un fost tehnician după o căzătură de pe bicicletă. Ioan Vâscan şi-a rupt două vertrebre, C5 şi C6, fiind nevoit să stea în patul secţiei de Neurochirurgie tip de 103 zile fără să-şi simtă deloc trupul şi sperînd doar că "viaţa mea va fi maximum într-un scaun cu rotile. De altfel, ca să nu înnebunesc în pat, rememoram toată acţiunea din cărţile pe care le-am citit. Noaptea, visam că alerg. Acum, după 10 ani, încă nu am reuşit”.

Nu a reuşit încă să alerge, din cauză că piciorul stîng îi este paralizat în continuare, iar mîna stîngă continuă să îi facă probleme, dar şi-a împlinit un alt vis: a terminat facultatea! A terminat şef de promoţie la Zootehnie, în 2011, şi spune că vrea să-şi continue studiile cu un master, mai ales că în toată această perioadă a găsit-o şi pe Corina, soţia sa.

De aceea, Ioan Vâscan crede în recuperarea lui Mihăiţă şi că voinţa poate schimba destine mai mult ca orice afecţiune şi îl îndeamnă pe Neşu să lupte: "Poţi reuşi, fii tare!".
 
 
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand scoala de soferi
Vand scoala de soferi cat.B, cu masini sau fara, sala de legislatie dotata si functionala.
Sibiu/Medias - pret 100,00 RON
de vanzare urgent oferta
vand teren extravilan, 2500 mp dn4 in aproprierea portului oltenita deschiderea de 14, 20/175m.pert negociabil super oferta.
Calarasi/Oltenita - pret 8,00 EUR
Ofer spre vanzare teren intravilan Buzau, str Grigore Bastan
Ofer spre vanzare teren intravilan in Buzau, situat pe str Grigore Bastan nr 6B, la 10 m de Parcul Crang. Suprafata totala teren - 1366 mp. Se vinde parcelat –parcele de minim 350 mp sau integral la ...
Buzau/Buzau - pret 1,00 RON
Vand pensiune turistica in Bran
Pensiune 3*, s=550mp, teren 1800mp, 7 camere duble si 2 apartamente, cu bai proprii, living-receptie, sala mese, bucatarie, spalatorie, 2 centrale pe gaz si lemne, sauna, depozit alimente, biliard, 2 ...
Brasov/Bran - pret 410.000,00 EUR
Reparatii frigidere, congelatoare, combine
Ofer servicii de calitate pentru reparatii frigidere clasice si no frost, congelatoare si combine, vitrine, camere, lazi frigorifice, la domiciliul clientului. Tel: 0768.798.358; 0722.732.417
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Mihaela Rădulescu şi-a scos SÂNII la TV, când o pot vedea şi copiii - FOTO
Vedeta a încercat să ridice audienţa celei de-a doua ediţii a emisiunii pe care o realizează la Realitatea TV.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Crezi căştii să te joci pe calculator? Uite cum joacă românii din elita mondială (VIDEO)

Atmosfera electrizanta la Constanta, la campionatul national de eSports, adica de jocuri pe calculator. Impatimiti de prin toata tara s-au strans sa-si demonstreze abilitatile la Counter-Strike 1.6, Dota 2, StarCraft 2 şi FIFA 2012. Peste 150 de [...]
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V