Amintiri despre o legendă. Un dialog fabulos publicat de Răzvan Luțac, cu bunicii care l-au cunoscut pe Ion Voinescu: "S-a lăsat liniștea în telefon"

Răzvan Luțac, jurnalistul Gazetei Sporturilor, a publicat pe contul de facebook un text despre Ion Voinescu și despre poveștile spuse de bunici despre marele portar, care l-au făcut să iubească fotbalul.

"Gheorghe Popescu, Theodor Jumatate și alții anunță pe Facebook. Eu îi sun pe cei care nu au. Bunicii. Mamaia răspunde pe fix.

- Mamaie, a murit Voinescu.
- Țop?!
- Da, mamaie, Țop.
- Vai!
- Azi. Acum am aflat și eu.
- Era leat cu tataia, nu?
- Exact. 1929.
(se oprește)
- Ce zurliu era! Sărea dintr-o parte în alta. Mie îmi plăcea mai mult de Toma, care se schimba cu el în poartă. Era mai sobru.
- Faza cu...
- Faza cu troleul. Pe vremea aia, în anii '50, fotbaliștii mergeau împreună cu spectatorii la meci. La un moment dat, cum era foarte aglomerat, cineva mi-a întins mâna să urc. Era Toma. Dar n-a jucat în meciul ăla, l-a băgat tot pe Țop.
(Îl aud pe bunicul meu, care preia telefonul)
- Ia zi, tataie!
- A murit Țop Voinescu, tataie.

De obicei, tataia răspunde cu un "hai, măi". Acum e liniște. Nu zice nimic vreo 10 secunde.
- Era ultimul rămas, nu?
- Ultimul. Restul s-au dus. Mai e Ienei.
- Ienei nu era titular, el a intrat târziu, când Țopică și ai lui erau deja pe retragere.

Îl las puțin. Poate exagerez, dar poveștile cu Voinescu, portarul care sărea din bară în bară la mai puțin de 1,80, portarul care a scăpat o minge într-un meci jucat în Anglia, cu Arsenal, pentru că îl orbise lumina de la nocturnă - și nu jucase niciodată până atunci pe nocturnă, mi-au dat drag de fotbal.

Din fotbal am început să scriu. Așa că sunt dator să insist când e vorba de Voinescu.

- De la Steaua nu mai e nimeni.
- De la Rapid mai e Take Macri din anii '50. Tataie, am citit interviul cu el. Ți-a zis că, la ei, e 10-1 pentru Sfântul Petru. Doar el a rămas. Ce dreptate avea.
- De la Dinamo?
- Ozon s-a dus, Suru s-a dus. Nu mai știu nimic de Băcuți. Frații Băcuț. Ei erau cei mai buni prieteni ai noștri. Stăteam în același bloc de patru etaje în Drumul Taberei.
- Dinamoviști în Drumul Taberei?
- Ei, na! Conta? Știi unde se antrena prima oară Steaua? Pe lângă stadionul Ștefan cel Mare, cam pe unde e Spitalul Floreasca de acum. Eram toți prieteni!
- Pe Țopică de când îl știi?
- Juca în "B", la Metalul. Sărea cu gheata să lovească bara transversală. Era un distrat. De asta nici nu-i zicea nimeni nici pe nume, nici după prenume. Toată lumea era cu Țop.

Pentru că, înainte de a avea un Gâscan, o Minune Blondă sau un Rege, fotbalul românesc a avut un Țop. Pe când fotbalul la noi era într-un ev mediu cenușiu, stâlcit între amintirile interbelice și cele din anii lui Dobrin sau Hagi. Singura colectivizare care prindea la întreg poporul buimac, proaspăt lipit de comunism.

Ultimul idol al anilor '50 a murit azi. Avea 88 de ani. Ion Voinescu. Țop".

Citește și: Portarul Stelei format de "Țop" Voinescu: "E un șoc să aud că a murit" » CSA Steaua se ocupă de înmormântare

Citește și: Ultimul interviu oferit de Ion Voinescu pentru GSP.ro » Se preocupa de sănătatea sa și făcea o radiografie atentă a fotbalului românesc