GSP SPECIAL  »  TRAGEDIE  »  DRAMĂ ÎN SPORT

Neurochirurgii spun că leziunile la creier ale lui Chauncey Hardy nu se pot datora unui singur pumn şi unei căzături

Articol de - Publicat sambata, 15 octombrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 15 octombrie 2011 20:43

Concluziile doctorului Sorin Crăciunaş, de la Spitalul "Bagdasar-Arseni", cel care l-a operat pe baschetbalistul american, vorbesc de mai multe leziuni pe care acesta le avea la nivelul creierului, conform explicaţiilor oferite pentru Mediafax* Specialiştii spun că era nevoie de cel puţin încă o lovitură, după pumnul care l-a prăbuşit pe american, pentru a justifica numărul şi poziţionarea leziunilor

Tomografia făcută la spitalul bucureştean duminică dimineaţă, la ora 10:10, precum şi investigaţiile ulterioare au scos la iveală "o leziune frontală vizibilă cu hematom consistent în interiorul creierului, dar şi alte leziuni în alte arii ale creierului, în evoluţie, neconsistente", în cazul baschetbalistului Hardy.

Scenariul propus de agresorul Ionuţ Tănăsoaia, susţinut de declaraţiile martorilor de pînă acum şi prezent în propunerea de arestare pentru 29 de zile întocmită de procurori, descrie o singură lovitură încasată de Hardy, după care acesta s-a prăbuşit cu capul de pardoseala clubului. Dr. Sorin Crăciunaş spune însă clar într-o declaraţie pentru Mediafax: "Leziunile vizibile erau multiple".

Minciuni în declaraţii sau alţi agresori acoperiţi
Se conturează astfel fie ipoteza mai multor agresori, pe care managerul CSŞ Giurgiu, Smărăndiţa Iliescu, a propus-o chiar imediat după decesul baschetbalistului, fie cea în care Ionuţ Tănăsoaia i-a aplicat mai multe lovituri lui Hardy, după ce acesta s-a prăbuşit.
Neurochirurgul Crăciunaş a făcut o descriere leziunilor pe care le avea Chauncey Hardy: "O leziune mai mare şi mai organizată, cerebral frontal, o leziune cerebrală în partea occipitală, o leziune hemoragică parietală stîngă, o leziune hemoragică parietală dreaptă. Practic, cel puţin patru leziuni foarte mari. Hematomul frontal era de dimensiunea unei nuci. Celelalte, de dimensiunea unei cireşe".

Scenariul se respectă pe jumătate
Neurochirurgi români au încercat să traducă ce s-a întîmplat la nivelul creierului lui Hardy, menţinîndu-şi anonimatul atît pentru că nu e vorba de un pacient al lor, cît şi pentru că, în amploarea poveştii, abundă interpretări care se contrazic. "O lovitură încasată din faţă, un pumn foarte puternic, ar fi putut cauza hematomul frontal", spun specialiştii, excluzînd din start varianta în care Tănăsoaia doar l-ar fi împins pe american: "E nevoie de o lovitură cu o forţă certă, care să dea naştere unui hematom în partea frontală a zonei cerebrale".
Pînă şi leziunea occipitală păstrează scenariul oficial propus: "O prăbuşire pe o suprafaţă dură, de la 40 de cm, după cum am înţeles, poate produce cu siguranţă o leziune cerebrală. Aşa s-ar explica, aşadar, leziunea din spatele capului".

"Efect diferit în funcţie de zona afectată"
Întrebarea firească ar fi: de ce leziunea provocată de pumn este de dimensiunea unei nuci, iar cea occipitală, cauzată de prăbuşire, de dimensiuni mai mici, după cum spune dr. Crăciunaş?

Un alt neurochirurg explică: "Creierul reacţionează diferit în fiecare din zonele sale. În plus, nici rezistenţa craniană nu este aceeaşi peste tot. Nu înseamnă că pumnul încasat a fost mai puternic decît contactul cu solul, e posibil ca aceste hematoame să fi fost de dimensiuni egale, însă cel frontal să fi evoluat de la ora incidentului şi pînă cînd s-a realizat tomografia".

"A mai fost lovit cel puţin o dată!"
Singurele leziuni despre care neurochirurgul Crăciunaş a spus că ar fi fost hemoragice sînt şi cele care ridică cele mai mari semne de întrebare: două leziuni la nivel parietal, de o parte şi de cealaltă a capului. "Este exclus ca acestea să fi fost produsul pumnului încasat sau al căzăturii! Dacă ele sînt simetrice, dar nu putem spune clar acest lucru doar din faptul că ambele sînt de dimensiunile unei cireşe, atunci nu ar fi fost nevoie de două lovituri pentru a le provoca", conturează specialiştii o posibilă explicaţie.

Cert rămîne faptul că a fost nevoie de cel puţin încă o lovitură, a lui Tănăsoaia sau a altcuiva, pentru ca aceste leziuni să existe: "Dacă persoana era prăbuşită, să spunem cu tîmpla dreaptă pe sol, şi a fost lovită în cap la nivelul tîmplei stîngi, e posibil, pur teoretic, să fi apărut două leziuni dintr-o singură lovitură! E doar o situaţie, cel mai probabil însă a fost vorba de alte două lovituri".

60 de persoane vor fi audiate de procurori în cazul Hardy, pînă ieri fiind chemate la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Giurgiu 32 de persoane

Încă o autopsie în SUA?
Ieri, corpul neînsufleţit al lui Chaucey Hardy a ajuns în SUA, în Connecticut. Fostul antrenor al echipei din Giurgiu, Theo Evans, şi unul dintre jucătorii care au renunţat la contractul cu echipa românească, Justin Eller, vor însoţi coşciugul pînă în Middletown, oraşul natal al lui Hardy, unde se vor întîlni şi cu familia baschetbalistului ucis duminică. Surse IML au afirmat pentru "Ring" că "sportivul american nu avea nici o şansă. Avea o fractură de se desfăcea craniul în două". Aceleaşi surse au adăugat că "nu este exclus ca familia lui Hardy să ceară o reautopsiere în Statele Unite".

Tănăsoaia rămîne după gratii
Curtea de Apel Bucureşti a respins ieri recursul făcut de Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy. Astfel, Tănăsoaia va rămîne în arest pe durata celor 29 de zile, mandat propus de procurorul giurgiuvean Aurel Soare. Instanţa a motivat decizia prin faptul că "lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de teamă că riposta legii nu este fermă", iar în condiţiile în care "inculpatul are domiciliul în aceeaşi localitate cu unii martori", acesta ar putea stingheri mersul anchetei.

Fiul lui "Butoane", audiat ieri
Declaraţiile martorilor audiaţi pînă acum de procurori în cazul sportivului american decedat duminică susţin, pînă acum, varianta propusă de agresorul Ionuţ Tănăsoaia: Hardy a încasat un singur pumn, după care s-a prăbuşit în club. După ce Smărăndiţa Iliescu, managerul CSŞ Giurgiu care susţine că sportivul a fost lovit şi cu o sticlă în cap, apoi călcat în picioare, a fost audiată joi, procurorii au audiat ieri alţi 10 martori. Printre aceştia, Ştefan Grecu, fiul cel mare al lui Octavian Grecu, zis "Butoane", prieten cu agresorul şi prezent alături de Tănăsoaia în club, în noaptea în care a avut loc incidentul.  La Parchetul Giurgiu a venit ieri pentru declaraţii şi fiica lui Mihai Daniel Take, şeful Biroului Rutier al Municipiului Giurgiu, fata pentru care ar fi pornit scandalul în urma căruia a murit Hardy.

Ministrul de Interne ceartă Poliţia Giurgiu
După ce Ministerul Sănătăţii a sancţionat cadrele medicale de la Spitalul Giurgiu şi instituţia, a venit rîndul Ministrului de Interne, Traian Igaş, să caute posibili vinovaţi în rîndul IPJ Giurgiu. "Poliţiştii au acţionat corect pe acest caz, activitatea lor lasă însă foarte mult de dorit. Inspectorul şef în funcţie este un om iresponsabil pentru ce s-a întamplat la Giurgiu", a declarat Igaş, comentînd şi posibilele legături dintre moartea baschetbalistului şi clanurile mafiote locale: "E o vorba în popor că "peştele de la cap se împute". Aşa e şi în cazul IPJ Giurgiu. În condiţiile în care conducerea nu şi-a facut datoria, sigur că toată structura, de sus pînă jos, are semne de întrebare".

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (12)
vladutz13
vladutz13  •  15 Octombrie 2011, 11:46

Pai nu este o lovitura de la pumn, si inca una de la podea, sau de la podiumul ala???? e foarte neclar articolul...

cauciuc
cauciuc  •  15 Octombrie 2011, 11:39

Iau dat de lau julit

osamafzr
osamafzr  •  15 Octombrie 2011, 10:43
Postat de lucell pe 15 Octombrie 2011, 09:31

acum sunt uniti colegii lui? cand l`au lasat sa fie calcat in picioare de niste C I O R O I BOR a ti si nu au dat o declaratie ca se k k a u pe ei de frica erau tot o echipa. sa le fie rusine ...astea sunt femei nu BARBATI. DIN 100 de oameni care erau acolo nu se gaseste un BARBAT cu C O A i E sa declare ce s-a intampla?? chiar asa am ajuns o natie de TOATA JENA? omul asta a fost omorat dupa ce a fost calcat in picioare de mai multe pers e mai mult decat evident!!aia care stiu si nu declara nimic le doresc sa treaca prin ce trece familia baiatului astuia!

se pot da declaratii anonime , se pot face plangeri anonime...etc ! Nu trebuie sa iei parte la proces , trebuie doar sa declari sub protectia anonimatului , ce ai vazut.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează
Close