Articol de GSP - Publicat joi, 05 martie 2015 00:00 / Actualizat joi, 05 martie 2015 10:34

8 pagini speciale în ziarul de azi! Echipa de jurnalişti a Gazetei Sporturilor a alcătuit un bilanţ al activităţii Federaţiei sub comanda lui Răzvan Burleanu, la un an de la numirea acestuia ca şef al FRF.
În ediţia tipărită de azi, dar şi în cea digitală, puteţi afla care sînt cele 10 promisiuni neonorate ale conducerii, printre care dezastrul trăit de jucătorii români, haosul de la comisii şi liga falimentară administrată de FRF. 

Într-un amplu interviu, Răzvan Burleanu atinge subiecte controversate, cum ar fi plecarea gratis a lui Victor Piţurcă, anchetată acum de DNA, nebunia din arbitraj, dar expune şi proiectele pe care le-a demarat ca şef al Federaţiei.

La un an după ce a părăsit Casa Fotbalului, Mircea Sandu spune, într-un dialog pe 3 pagini cu Gazeta, că e mai liniştit, “dar mi-e milă de fotbalul românesc, că s-a dus de rîpă cu ăştia! Numai minciuni frumoase în programul lui Burleanu”.

Analiza la sînge, reacţiile şi alte detalii interesante pot fi găsite doar în ediţia tipărită şi în cea digitală!

Alte subiecte exclusiv print din ziarul de azi:

✓Gâlcă, altfel de cît îl ştiţi: se descrie ca om, îşi expune pasiunile, îşi rememorează cariera şi dezvăluie că a fost la un pas să ajungă în curtea lui Dinamo

✓Surpriză mare în primul "11" al Stelei cu Petrolul!

✓Cele mai tari ponturi la pariuri sînt doar în ziar! Mizează pe noi şi cîştigă!

Materialele integrale pot fi citite în ediţia tipărită de azi sau în platforma Gazeta Digitală – AICI!

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”