INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BAYERN MUNCHEN

FOTO Phillip Lahm făcut praf! Fractură, operaţie, trei luni pe tuşă

Articol de - Publicat miercuri, 19 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat marti, 18 noiembrie 2014 21:21

Căpitanul lui Bayern, 31 de ani, s-a accidentat ieri la prînz, în timpul antrenamentului, călcînd strîmb


Coechipierii au auzit deodată "Scheisse! Scheisse! Scheisse!". Iar cînd s-au uitat în direcţia de unde veneau ţipetele, Phillip Lahm se tăvălea de durere, cînd ţinîndu-se de glezna dreaptă, cînd cu capul în palme. Călcase strîmb.
Primul i-a venit în ajutor Schweinsteiger, apoi au sărit şi ceilalţi. După două minute şi jumătate de îngrijiri, căpitanul lui Bayern a fost cărat pe braţe de colegi pînă la maşinuţa de golf care l-a scos în afara gazonului. Nu mai putea pune piciorul în pămînt.

La clinica doctorului Muller-Wohlfahrt a ajuns tot pe braţe, iar de acolo a ieşit după o oră, cu glezna în ghips şi un diagnostic-şoc: fractură! Veştile proaste nu se opresc însă aici. Lahm are nevoie de-o intervenţie chirurgicală şi va sta pe tuşă 3 luni. Cel puţin!


9 ani şi jumătate erau de la ultima accidentare serioasă suferită de Lahm: ruptura ligamentelor încrucişate

8 accidentaţi are acum Bayern: Lahm, Badstuber, Reina, Starke, Pizarro, Javi Martinez, Thiago şi Alaba


Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează