SPORTS  »  TENIS  »  TURNEUL DE LA ROMA

Revanșa care a venit » Simona Halep a învins-o pentru prima oară pe Venus Williams din patru întîlniri disputate

Articol de - Publicat vineri, 15 mai 2015 00:00

A doua jucătoare a lumii s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roma, acolo unde o va întîlni pe Alexandra Dulgheru.

Simona Halep e din nou în sferturile de finală ale unui turneu WTA, pentru a șaptea oară în acest an din opt turnee jucate. Shenzhen, Australian Open, Dubai, Indian Wells, Miami, Stuttgart și acum Roma. A ajuns aici după ce a trecut ieri de Venus Williams, cîștigătoare a șapte trofee de Mare Șlem și fost lider mondial, cu 6-2, 6-1, într-o oră de joc.

A fost o confruntare grea, care avea multă istorie în spate. Trei întîlniri, în care Venus se impusese de fiecare dată. Dar cea mai pregnantă dintre ele a fost primul lor duel. Unul pe care Simona l-a pierdut cu 1-6, 6-4, 6-7 (6). Se întîmpla la Madrid, pe zgura albastră, iar meciul a ținut pînă tîrziu în noapte și în care Simona a salvat două mingi de meci în tie break ca pînă la urmă să-l piardă.

Două ore și douăzeci de consum total. Iar seara s-a încheiat în hohote de plîns pentru româncă. Era pe locul 47 în lume, iar ocaziile de a învinge jucătoare campioane de Mare Șlem erau mai puține atunci, mai ales că fusese aproape. Foarte aproape.

Ieri, la Roma totul a fost diferit. Simona a dominat partida, nu i-a lăsat nici o șansă lui Venus și a mai pus un meci pe suprafața roșie în zestrea pentru Roland Garros. Spectatorii români au fost din nou în număr mare și, încălziți de victoria Alexandrei Dulgheru, au încurajat-o pe Simona continuu.

Și pentru că învingătoarea urma să se întîlnească pentru un loc în semifinale cu Piti. Ceea ce înseamnă că o româncă va ajunge cu siguranță între primele patru. Mai mult tenis, mai multe zile de zgură.

A pierdut la dublu

Simona Halep a suferit și o înfrîngere ieri. În proba de dublu, unde a jucat alături de Francesca Schiavone. Perechea româno-italiană a fost învinsă de rusoaicele Kudriavțeva/Pavliucenkova cu 6-4, 6-4. De ce a jucat Simona la dublu?

"Nu sînt foarte multe turnee pe zgură şi am preferat să mai joc cîteva meciuri în plus, ca să mă acomodez şi mai bine", a explicat ea. A ajuns să facă echipă cu Schiavone, campioana de la Roland Garros din 2010, după ce organizatorii turneului de la Roma i-au dat un wild card și au rugat-o să joace cu o italiancă.

"Francesca e o fată extraordinară, foarte energică şi muncitoare, luptă pînă la sfîrşit, se bate pentru orice minge. Mi-a transmis şi mie un sentiment pozitiv, care-mi va prinde bine în turneul de simplu", a spus Simona după primul meci disputat în compania lui Schiavone.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează