Articol de Roxana Fleşeru - Publicat vineri, 16 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat joi, 15 ianuarie 2015 21:35
După ce timp de trei zile n-a pus mîna pe rachetă, Simona Halep a revenit la sesiunile de pregătire, testînd hard-ul de la Melbourne.
De duminică noapte va porni primul turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, tablourile fiind stabilite azi noapte. Aşteptînd să-şi afle adversara din primul tur, Simona Halep, favorita numărul 3, şi-a văzut săptămîna dată peste cap de efectului virusului intestinal contractat în China.
Românca nu a putut juca, aşa cum şi-ar fi dorit, în concursul Premier 700 de la Sydney, fiind încă slăbită după trei zile de suferinţă, timp în care nu s-a putut antrena deloc.
De miercuri însă, ea a revenit la antrenamente, susţinute în complexul Melbourne Park, acolo unde se dispută Australian Open.
Ieri, ea s-a aflat pe terenul pe care s-a pregătit Novak Djokovic, fiind supravegheată de ambii antrenori, Thomas Hogstedt şi Victor Ioniţă. Virginia Ruzici, managerul Simonei, care i s-a alăturat în Australia, a asistat şi ea la antrenament.
Programul de antrenamente e plin, de la ora 10:00 pînă la 19:00 terenurile sînt asaltate. Djokovici, Federer, Nadal, Serena Williams, Şarapova şi celelalte vedete actuale se pregătesc intens în aceste zile, căutînd să se reacomodeze cît mai bine cu vremea şi cu suprafaţa de la Melbourne.
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”