INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Ajutor de la Milano: Adriano Galliani îl susţine pe Florentino Perez la preşedinţia Realului

Articol de GSP - Publicat luni, 02 martie 2009 00:00

Vicepreşedintele formaţiei AC Milan, Adriano Galliani, a afirmat că îşi doreşte ca Florentino Perez să câştige la vară funcţia de preşedinte al grupării spaniole Real Madrid, informează ediţia online a cotidianului Marca.

Galliani a spus că în cazul în care Perez devine preşedinte, relaţia dintre cele două cluburi va fi mai bună, iar presa spaniolă a scris că astfel se poate realiza mai uşor transferul brazilianului Kaka. AC Milan a refuzat de curând o ofertă de 100 de milioane de euro de la Manchester City pentru Kaka.

"Nu vreau să vorbesc despre Kaka, dar Florentino Perez este un mare om de afaceri şi un bun prieten cu mine. Sper să devină preşedinte la Real Madrid. O să fie armonie în orice tranzacţie dintre cele două cluburi. Eu nu pot să intervin, dar nu ar exista o alegere mai bună pentru acea funcţie decât Florentino", a spus vicepreşedintele lui AC Milan, Adriano Galliani.

Alegeri pentru funcţia de preşedinte al clubului Real Madrid se vor organiza din vară, iar Perez susţine că va transfera mai mulţi fotbalişti importanţi în cazul în care va fi ales.

NewsIn

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează