CAMPIONATE | DANEMARCAAmendă de 121.000 € pentru un suporter care a intrat pe teren19.11.2009 |
|
Suporterul danez care a întrerupt în 2007 meciul dintre naţionala ţării sale şi Suedia, din preliminariile Euro 2008, a fost amendat cu suma de 121.000 de euro, asta după ce a ispăşit deja 20 de zile de închisoare.
Partida dintre marile rivale Danemarca şi Suedia, din 2 iunie 2007, contând pentru europeanul din 2008, a avut un final incendiar. În minutul 89, la scorul de 3-3, centralul Herbert Fandel a dictat o eliminare împotriva danezilor şi un penalty pentru suedezi.
În acel moment, un suporter danez, Ronni Noervig, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat pe gazon şi l-a agresat pe arbitrul german. Imediat acesta a suspendat partida, iar, ulterior, FIFA a acordat meci câştigat la masa verde pentru Suedia.
Noervig a fost condamnat de un tribunal din Copenhaga la 20 de zile de închisoare pentru agresiunea asupra centralului german, însă suporterul a fost dat în judecată şi de federaţia daneză.
Procesul a fost încheiat astăzi, cînd justiţia a decis ca suporterul să plătească 121.000 de euro.
|
PE ACEEAȘI TEMĂ:
Semifinalele mondialului brazilian aduc, astăzi, faţă în faţă patru echipe de pe Bătrînul continent După eliminarea Angolei şi Braziliei în sferturile de finală, singurele intruse în ceea ce s-a transformat într-un mini-Campionat European, lupta pentru podiumul mondial a rămas în patru. ...
|

Loading from
|
|