Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


CAMPIONATE    •   GERMANIA

Ancelotti a dezvăluit ce i s-a întâmplat la Bayern: "Jucătorii erau frustrați, au umplut birourile conducătorilor"

Foto: Guliver/GettyImages

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de — Theodor Jumătate Joi, 07 Decembrie

Italianul Carlo Ancelotti, demis de clubul bavarez după 0-3 cu PSG în Ligă, a declarat: "Jucătorii importanți au umplut birourile conducătorilor. Erau frustrați, se plângeau de mine. Și nimeni nu mă susținea!".



Dacă jucătorii nu-l vor, antrenorul nu mai are nicio șansă. Nu cred în el, nu-l ascultă și echipa pierde, invariabil, grăbind ruptura. Și totul se termină, aproape de fiecare dată, cu demiterea tehnicianului. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Carlo Ancelotti.

După un sezon cu un titlu în Bundesliga, dar fără strălucire, italianul în vârstă de 58 de ani a fost dat afară pe 28 septembrie, în urma unui teribil 0-3 cu PSG în Liga Campionilor. Acum, la zece săptămâni de la concediere, Ancelotti nu mai ascunde nimic.

"Când șefii clubului nu te ajută, ești mort! Antrenorul e mort! E exact ce am pățit eu la München", a declarat peninsularul într-un interviu din Tageszeitung. "Mi s-a cerut să schimb metoda de lucru, ceea ce am refuzat imediat".

Ancelotti i-a întrebat pe jurnaliștii bavarezi: "Ce aș fi putut să fac dacă jucătorii importanți au umplut birourile conducătorilor? Erau frustrați, se plângeau de mine. Și nimeni nu mă susținea. Doar ei sunt protejații șefilor. Dintr-o dată, antrenorul nu mai are credit în vestiar. În asemenea condiții, e imposibil să mai lucrezi". 

3 trofee a cucerit Carlo Ancelotti la Bayern: un titlu (2017) și două Supercupe ale Germaniei (2016, 2017)

Comentarii (2 ) Adaugă comentariu

ray51  •  07 Decembrie 2017, 15:22

Pentru dumneata nu-i o problema. Angajament vei gasi oricand si oriunde. Esti destul de tanar.

Iulian Iancu  •  07 Decembrie 2017, 15:08

Don Carlo,tot antrenor mare ești,ai trofee pentru 2-3 generații.Ai fost și mare fotbalist.Un antrenor cu asemenea carte de vizită n-are cum să rămînă în afara fenomenului.

Vezi toate comentariile (2)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase
paykasa - paykasa kart