INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

ASensio » Motorașul Rojitei a prins putere cu Gâlcă! În 2014, câștiga 1.000 de euro pe lună » De ce l-a ratat Barca

Asensio, numărul 7 // FOTO: Guliver/GettyImages
Asensio, numărul 7 // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat miercuri, 21 iunie 2017 10:52

Marco Asensio, atacantul lui Real Madrid, care și-a pierdut mama în 2011, câștiga 1.000 de euro pe lună acum 3 ani. Barcelona l-a ratat atunci, pentru că nu a vrut să achite suma 4,5 milioane de euro decât în 3 rate, iar Marco a ajuns la Madrid.

Marco Asensio are la 21 de ani și cinci luni o poveste de viață cât pentru un roman. Autorul primului hat-trick de la acest CE U21, în Spania - Macedonia 5-0, a trecut printr-o mare dramă familială, iar până în 2015, când Real l-a luat de la Mallorca, plătind 3,5 milioane de euro, era cvasinecunoscut.

10 goluri și 4 assisturi are Asensio în 38 de meciuri, din cele 4 competiții, în care a jucat la Real Madrid în ultimul sezon

Maria Gertruida Margaretha Willemsem a murit de cancer în 2011, Marco fiind crescut greu de tatăl Gilberto, angajat într-un supermarket, și de fratele Igor, intrat în poliție. Acum trei ani, puștiul talentat născut în Mallorca nu câștiga decât 1.000 de euro pe lună!

Barca îl voia în rate

Asensio a fost la un pas să aibă alt destin. Atunci, în vara lui 2014, Barcelona a vrut să-l transfere, chiar îi găsise și casă, la Castelldefels, lângă capitala catalană, și se înțelesese la preț cu Mallorca.

Directorul sportiv Zubizarreta n-a vrut să achite însă cele 4,5 milioane de euro decât în 3 rate. Și afacerea a picat. Șansa Madridului, care a dat mai puțin pe el și se pregătește acum să-i mărească salariul la 3,5 milioane! Și premoniția împlinită a lui Gilberto, care i-a zis în 2006 lui Florentino Perez: "Fiul meu va juca la Real".

7 goluri a marcat pentru "naționala" de tineret a Spaniei în 17 partide. Are 3 selecții și la echipa mare, 11 la U19 și 2 la U16

A crescut cu Gâlcă

Revenit în 2016 după împrumutul la Espanyol, unde a lucrat cu Gâlcă, Marco s-a dezlănțuit. A marcat în fiecare competiție la care a participat cu Real din primul meci. A deschis seria golurilor blanco în acest sezon, în Supercupa Europei cu Sevilla, și tot el a închis-o, cu reușita de 4-1 în finala Ligii cu Juventus. A refuzat în 2015 să joace pentru "naționala" Olandei, țara mamei, iar acum face show în "La Rojita". 

"Asensio poate câştiga Balonul de Aur. Are calităţi extraordinare, e modest, muncitor, cuminte și altruist. Zidane a făcut o treabă extraordinară. De fiecare dată când a jucat, Marco a fost magnific"
Florentino Perez, președinte Real Madrid

S-a calificat în semifinale

La Rojita nu înseamnă doar Asensio. Marco n-a mai marcat marți seară și cu Portugalia, dar echipa sa a învins cu 3-1, el ratând o mare ocazie la 1-0, când mingea i-a fost respinsă de pe linia porții și primind 2 stele în AS. Deși lusitanii au avut 22 de șuturi la poartă și au reușit golul meciului, voleu senzațional al lui Bruma (77), spaniolii s-au calificat deja în semifinale (Saul 21, Sandro 64 și Iñaki Williams 90+3). 

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (1)
blatistu12
blatistu12  •  21 Iunie 2017, 17:50

Mai nebunilor: unde sa joace asensio?? In locul lui luis suarez?? In locul lui messi?? In locul lui neymar?? Ce tot o aburiti atata. Pina nu isi termina astia carierele, adica peste vreo 4 ani nu au loc alti jucatori la Barcelona.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează