INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Borussia Dortmund face primul transfer din 2018. Nemții plătesc 21,5 milioane de euro

Akanji, în dreapta. foto: Guliver/GettyImages

Articol de Alexandru StănilăJURNALISPORT - Publicat sambata, 13 ianuarie 2018 22:22

Manuel Akanji, fundaşul central al lui FC Basel, este foarte aproape de a face pasul în Bundesliga, la Borussia Dortmund, cele două părţi punându-se de acord cu privire la suma de transfer, anunţă Bild.

Potrivit sursei citate, nemţii au oferit iniţial suma de 15 milioane de euro pentru apărătorul de 22 de ani, însă cei de la Basel au respins oferta, astfel că preţul final a ajuns la 21,5 milioane de euro, iar transferul ar urma să se oficializeze în cel mai scurt timp.

Astfel, prin această mutare, Dortmund speră să îşi regleze problemele din apărare. Deşi se află pe loc de Champions League în Bundesliga, 4, Borussia a suferit pe plan defensiv. Trupa pregătită acum de Peter Stoger a încasat 24 de goluri în 17 etape disputate, galben-negrii având abia a noua defensivă din campionat ca număr de goluri primite.

În perioada petrecută la Basel, Akanji a strâns 58 de partide şi 7 goluri, iar anul trecut acesta a debutat şi în naţionala mare a Elveţiei, pentru care a bifat deja 4 meciuri. Mai mult decât atât, fundaşul a fost integralist în ambele manşe ale barajului de calificare la Campionatul Mondial, contra Irlandei de Nord, încheiat cu scorul de 1-0 la general.

În plus, afacerea se va dovedi a fi una foarte profitabilă pentru elveţienii de la Basel, care l-au achiziţionat pe Akanji, în 2015, pentru doar 700,000€, de la o formaţie de ligă secundă, FC Winterthur.

sursa: bild.de

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”

Comentarii (1)
capca1
capca1  •  14 Ianuarie 2018, 07:42

Cred că nemții i-au cerut părerea MM-ului pentru mutarea asta ! Că el știe, are și amintiri din Elveția când i-a fost rău, de la brânză.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează