Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

REAL MADRID

Butragueño: "Pellegrini e încă antrenorul echipei, din respect pentru el să nu vorbim de alţii"

 
20 Mai 2010
 

Conducerea Realului evită să lămurească momentan situaţia antrenorului principal al echipei, aşteptînd să finalizeze discuţiile cu Jose Mourinho, după finala Ligii Campionilor.

Emilio Butragueño, directorul de Relaţii Internaţionale al lui Real Madrid, spune că cei din conducerea madrilenilor se vor reuni săptămîna viitoare oentru a decide viitorul echipei.

"Eu îl admir foarte mult pe Pellegrini. Sincer. A fost un profesionist desăvîrşit pînă acum şi a demonstrat că este şi o persoană extraordinară. El este încă antrenorul acestei echipe şi nu trebuie să vorbim de alţii din respect pentru el. Campionatul a fost extraordinar pentru noi, chiar dacă nu l-am cîştigat, am marcat 102 goluri care ne-au adus 96 de puncte, şi am avut 31 de victorii în 38 de partide. Problema a fost că am peste o Barcelona mai bună şi care a dat un randament excelent", a zis Butragueño conform as.com

 
Comentarii (3)
Cristi  ( comentarii)
stancu cata dreptate ai omule! putina lume realizeaza ca in primul rand avem nevoie de OAMENI care sa conduca fotbalul romanesc, si abia apoi vor veni si rezultatele!
20 Mai 2010, 19:52   •   Comenteaza
stancu  ( comentarii)
Ca sa nu mai spun de afirmatia plina de fair-play la adresa Barcelonei.Ce spune Becali despre rivali: Astia de la CFR au facut blat cu Craiova,blat cu Alba-Iulia, blat cu Inter.+ Paszkany si Muresan sunt niste tarani,se imbraca precum niste tarani,uitati-va la mine cum ma imbrac,ce castel am,ce icoane cu rama de aur am,ei sunt 2 tarani,2 papagali.
De aici deducem unde se afla fotbalul romanesc,pt ca ceilalti conducatori,nu-i mai pomenesc, sunt exact aceeasi apa de ploaie ca si Becali.
20 Mai 2010, 14:55   •   Comenteaza
stancu  ( comentarii)
Sa facem o comparatie cu cele dclarate de oier:
Din vara pleaca si Stoichita si Panduru si 9 jucatori,pa tata.Asta ce jucam noi nu e fotbal,e tzurca.Trebuie sa joace pac 4pac 4 pac 2,noi jucam 1 acolo,7 acolo..ce e asta? niste papagali.. Am castigat din noroc.Il aduc pe Piturca.Dau afara 9 jucatori si sa construiasca el de la 0.
Ok,ati sesizat diferenta? Cand se va ajunge si la noi la asa ceva macar la nivel declarativ,atunci putem sa speram la ceva in Europa,ca necalificam la turnee finale,et
20 Mai 2010, 14:50   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand rochie mireasa dantela La Sposa model 2011
Vand rochie mireasa, model 2011, Atelier Diagonal, dantela, masura 36, pt inaltime de 1, 60 cu tocuri de 9 cm, Rochie foarte usoara, ideala de purtat primavara vara.
Iasi/Iasi - pret 1.500,00 RON
aparat geometrie roti second hand
Cumpar aparat geometrie roti second hand, complet si in stare de functionare ptr avizare RAR.Tel 0744670480
Ilfov/Bucuresti - pret 100,00 RON
Caut loc de munca
Tanar 36 de ani caut loc de munca. Am lucrat 12 ani ca masinist tipograf (masina de taiat, legatorie etc). Accept loc de munca si in alte domenii fara legatura cu tipografia. Mentionez ca timp de ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
colaborare instructor aerobic
salon cu spatiu amenajat pentru activitati sportive, cauta colaborator- instructor aerobic
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Pascals Boutique-haine italia
Pascals Boutique, magazin haine originale(barbati si femei), acum in Constanta, Galeria Ciote, etaj 1-Kartika Italia. Rochii zi, rochii seara, pantaloni, bluze, jeans, geci, tricouri, fuste vara la ...
Constanta/Constanta - pret 60,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V