Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

CAMPIONATUL MONDIAL AL CLUBURILOR

Cine ar fi crezut? Teribilistul Neymar: "E imposibil să-l opreşti pe Messi. Poate doar să-l încetineşti"

 
09 Decembrie 2011
 

Neymar, fotbalistul pe care se bat toate cluburile mai din Europa

Toată lumea aşteaptă cu nerăbdare duelul Messi-Neymar. Adică al jucătorilor care au reprezentat ultimul motiv de ceartă dintre imenşii Maradona şi Pele. Fiecare îşi susţine conaţionalul, dar s-a trecut repede de la păreri sportive, la atacuri dure.

Suprinzător, fotbalistul Barcelonei şi-a găsit un apărător acolo unde se aştepta mai puţin. Chiar la Santos, principala contracandidată a Barcei la cucerirea titlului la Campionatul Mondial al Cluburilor, şi pe însuşi Neymar, jucătorul despre care din ce în ce mai mulţi specialişti spun că va ajunge cel mai bun jucător din lume.

"Mereu am spus despre Messi că este cel mai bun fotbalist din lume. E aproape imposibil să-l opreşti atunci cînd are mingea la picior, tocmai de aceea toate adversarel Barcelonei caută soluţii pentru încetinirea lui", a afirmat fotbalistul de 19 ani pentru care Real Madrid şi Barcelona au pregătite oferte de zeci de milioane de euro.

Neymar a continuat să surprindă şi cînd a declarat că "Pele este o legendă şi eu nu voi putea fi niciodată ca el. În privinţa trofeului de aici, îmi doresc foarte mult să-l cîştigăm, ar fi super după ce am luat şi Copa Libertadores în acest an. Vreau să-mi las amprenta la acest club, unul dintre cele mai mari din lume, dacă nu cel mai mare", a mai spus vedeta care are doar 19 ani.

Dacă nu apar surprize majore, Messi şi Neymar se vor duela pe 18 decembrie, în Japonia.

Programul Campionatului Mondial al cluburilor
Sferturi de finală
11 decembrie
ES Tunis (Tunisia) - Al Sadd (Qatar)
Kashiwa Reysol (Japonia) - Monterrey (Mexic)

Semifinale
14 decembrie
Kashiwa Reysol/Monterrey - Santos (Brazilia)
ES Tunis/Al Sadd - Barcelona (Spania)

Finala
18 decembrie
cîştigătoare semifinala 1 - cîştigătoare semifinala 2


 
Comentarii (9)
fofeaza  (97 comentarii)
Postat de mariusss10 pe 10 Decembrie 2011, 04:56
:))))))=))))))) tu esti cel mai comic de pana acum...
Cel putin doua in fata vor avea la sfarsitul meciului Santos in fata Barcei!
10 Decembrie 2011, 14:07   •   Comenteaza
mcatalin83  (12 comentarii)
Va castiga barca cu siguranta
10 Decembrie 2011, 14:01   •   Comenteaza
mariusss10  (871 comentarii)
Postat de fofeaza pe 09 Decembrie 2011, 22:39
In cazul unui duel Santos - Barca, cei din urma nu au nicio sansa! Sunt absolut sigur de o victorie a brazilienilor in duelul cu catalanii! In fata unei echipe 100% braziliene, Messi & co nu misca! In fine, astept cu nerabdare duelul celor doua echipe si mai vorbim dupa!
:))))))=))))))) tu esti cel mai comic de pana acum...
10 Decembrie 2011, 04:56   •   Comenteaza
mariusss10  (871 comentarii)
Postat de andr33y1986 pe 09 Decembrie 2011, 22:31
E un pupincurist si un fals il credeam cu un caracter puternic si orgolios la inceput asa a fost:))dar clar nu e de real se vede ca merge la barca isi pregateste si caracterul unul fals.Pai pana acuma cand urma zvonul sa ajunga la real a zis ca cel mai bun din lume si din brazilia ca nu trebuie sa vina in europa..sunt curios cum va incerca pep sa il faca umil pe baietasul asta :))care dupa bine e cel mai talentat jucator din ultimii 20 de ani dar e si un fel de baloteli:))al braziliei
omul are o favorita si nu e de condamnat... asa cum tu tii cu real madrid si el cu barcelona, mai ales ca a spus ca are prieteni acolo...deci nu inteleg de unde lipsa de caracter si pupincurismul... dupa tine daca guardiola a spus ca real e cel mai mare club din lume inseamna probabil ca il pupa in cur pe mourinho....altfel nu inteleg rationamentul tau...
10 Decembrie 2011, 04:55   •   Comenteaza
blaustein  (1279 comentarii)
Postat de andr33y1986 pe 09 Decembrie 2011, 22:31
E un pupincurist si un fals il credeam cu un caracter puternic si orgolios la inceput asa a fost:))dar clar nu e de real se vede ca merge la barca isi pregateste si caracterul unul fals.Pai pana acuma cand urma zvonul sa ajunga la real a zis ca cel mai bun din lume si din brazilia ca nu trebuie sa vina in europa..sunt curios cum va incerca pep sa il faca umil pe baietasul asta :))care dupa bine e cel mai talentat jucator din ultimii 20 de ani dar e si un fel de baloteli:))al braziliei
Se vede din avion ca e fals, isi musca limba sa nu se scape sa spuna : "Ce-i cu Messi, eu sunt mult mai bun ca el", probabila fost avertizat sa nu faca declaratii belicoase.
09 Decembrie 2011, 23:02   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Lectii de pian si teoria muzicii pentru toate varstele
Absolventa a Facultatii de Muzica din Brasov si a cursurilor de Masterat din cadrul aceleiasi institutii, cu o experienta de 5 ani in domeniu, ofer lectii de pian si teoria muzicii. Prima sedinta ce ...
Brasov/Brasov - pret 30,00 RON
CAZARE+TRANSPORT MILA 23 DELTA DUNARII
Ofer toate conditiile pentru o partida de pescuit de neuitat in delta dunarii Mila23 (cazare, transport Tulcea-Mila23, barci de pescuit black sea cu motoare de 15cp 4t, barcagii) Va astept in 2012 ...
Tulcea/Mila 23 - pret 100,00 RON
Ofer loc de munca in toata tara
Inscrie-te pana pe 1 Decembrie in echipa mea Oriflame si pe langa cele trei cadouri oferite de carte Companie(Protofel Glamour, Apa de parfum Giordani Gold Shine, Geanta Glamour) primesti automat la ...
Sibiu/Medias - pret 500,00 RON
cumpar teren agricol extravilan
cumpar teren agricol extravilan comunele Dudesti, Ciocile, Rodiori. Pretul zonei.
Braila/Dudesti Rosiori Ciocile - pret 1.300,00 EUR
CUMPAR CARTI
Anticariat cumparam carti din orice domeniu. Deplasare la domiciliul dumneavoastra (in Bucuresti). Plata pe loc. Deplina seriozitate. 0728.599.965 / 021.314.04.73 / 0753.520.515
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V