INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  STANDARD LIEGE

Director general Standard: "Boloni e victima unei neînţelegeri!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 05 martie 2010 00:00

Directorul general al clubului Standard Liege, Pierre Francois, a declarat că în cazul antrenorului Ladislau Boloni, acuzat că s-a opus unui control antidoping asupra unor jucători ai echipei belgiene, este vorba de o "neînţelegere", iar cercetarea sa e un lucru excesiv, informează La Derniere Heure

"Am constatat o mulţime de excese în ceea ce a fost scris despre acest subiect. În primul rând, gruparea Standard nu e preocupată de această chestiune, dar acest lucru nu a împiedicat clubul să colaboreze cu procurorii.

Apoi, trebuie recunosc că în cazul lui Boloni este vorba, nici mai mult nici mai puţin, decât de o neînţelegere. În cele din urmă, îmi amintesc că toate controalele la care jucătorii noştri au fost supuşi au avut loc întotdeauna bine", a precizat conducătorul grupării din Liege.

Cazul tehnicianului Ladislau Boloni, acuzat că s-a opus unui control antidoping asupra mai multor jucători de la Standard Liege, va fi analizat de Comisia de Control a Federaţiei Belgiene de Fotbal (URBSFA), în data de 26 martie.

Boloni, care a demisionat la 10 februarie de la Standard, va ajunge în faţa comisiei URBSFA deoarece a bruscat şi ameninţat un medic însărcinat cu efectuarea controlului antidoping, la încheierea meciului cu La Gantoise, scor 1-2, din 21 noiembrie 2009.

Şi Parchetul din Gand a fost sesizat în legătură cu acest caz.

Presa belgiană a notat, la începutul acestei săptămâni, că Boloni riscă închisoarea pentru încălcarea procedurii antidoping, după incidentul ce a avut loc la finalul meciului cu La Gantoise.

Chiar dacă aceste controale antidoping au avut loc la puţin timp după incident, Comunitatea flamandă a decis să reclame cazul la Uniunea Belgiană şi Parchetul din Bruxelles. Potrivit unui decret flamand, Boloni riscă o pedeapsă cu închisoarea între şase luni şi cinci ani şi o amendă cuprinsă între 200 şi 2.000 de euro.

Mediafax

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
De necrezut unde ar putea ajunge Murgia, la un an de când Dinamo, Rapid și FCSB se băteau pe el!
Liga 2
De necrezut unde ar putea ajunge Murgia, la un an de când Dinamo, Rapid și FCSB se băteau pe el!
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!


Comentarii (1)
otelarul_123
otelarul_123  •  05 Martie 2010, 15:10

Boloni e victima propriei icompetente !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează