INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

După 10 ani în tricoul lui Real Madrid, un fotbalist critică fanii spanioli: ”Nu cred că transmit entuziasm jucătorilor”

foto: reuters
foto: reuters

Articol de George Titus AlbulescuJURNALISPORT - Publicat marti, 07 noiembrie 2017 10:23

Pepe susține că suporterii lui Real Madrid nu se pot compara cu fanii lui Beșiktaș, actualul său club, care sunt mai înfocați decât cei de pe ”Santiago Bernabeu”.

Internaționalul portughez, în vârstă de 34 de ani, a câștigat numeroase trofee cu echipa ”Los Blancos” între 2007 și 2017, printre care de câte trei ori La Liga și Champions League, dar și Campionatul Mondial al Cluburilor, în două rânduri.

În vară, lui Pepe nu i s-a mai prelungit contractul cu echipa lui Zidane, el transferându-se în Turcia, la Beșiktaș. Într-un interviu pentru beIN Sports, el a declarat că are rezerve față de suporterii ”galacticilor”: ”Probabil fanii lui Real Madrid nu vor agrea ceea ce zic, lumea spune că ei transmit entuziasm, dar eu nu cred asta. Nu este adevărat.

Suporterii lui Beșiktaș sunt foarte pasionați. Când ieși pe teren, zgomotul tribunelor te impresionează mereu. Atmosfera este foarte diferită decât cea de pe ”Santiago Bernabeu. In Turcia, oamenii iubesc cu adevărat sportul, se gândesc doar la fotbal”.

Echipa lui Pepe ocupă locul 3 în campionat, la cinci puncte distanță de liderul Galatasaray, dar se află în fruntea Grupei G din Champions League, înaintea lui FC Porto și Leipzig.

Fundașul portughez, cotat la 3 milioane de euro de transfermarkt, are contract cu Beșiktaș până în vara lui 2019. El a jucat în 11 meciuri în Super Lig, înscriind 1 gol, în actualul sezon. 

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (1)
ray51
ray51  •  07 Noiembrie 2017, 10:38

Daca spectatorii spanioli nu transmit entuziasm, ce sa mai zic de spectatorii romani... N-au rabdare nici cat bei o cafea, dara-mi-te sa mai mananci un chebab...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează