INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

FOTO Juventus este noua campioană a Italiei » Torinezii au ajuns la cinci trofee consecutive, egalând cea mai bună serie din istoria echipei

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat luni, 25 aprilie 2016 18:02

Juventus a devenit oficial campioana Italiei, după ce Napoli a pierdut meciul cu AS Roma, 0-1.

Cu trei etape înainte de final, Juventus are 12 puncte avans față de Napoli și este matematic campionă. Astfel, echipa antrenată Massimiliano Allegri ajunge la cinci titluri de campioană consecutive și la un total de 32 de trofee. 

 

După un început slab de sezon, Juventus are o serie incredibilă de 25 de meciuri fără înfrângere, în care a adunat 73 de puncte din 75 posibile.

Cu acest succes, Juventus își egalează cea mai bună serie de succese din campionat. În perioada 1930-1935, torinezii au fost de cinci ori campioni la rând, la fel ca și acum. Această performanță a fost reușită și de Inter, între 2006 şi 2010.

 

În ultimele trei etape, Napoli și AS Roma se vor bate pentru locul doi, fiind despărțite de două puncte. Inter și Fiorentina se vor duela pentru locul patru, echipa lui Tătărușanu având cinci puncte în minus.

16 goluri 
a marcat Dybala în acest sezon de Serie A, fiind golgeterul echipei. Cel mai bun marcator din campionat este Higuain, care are 30 de reușite

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (4)
895810720478740
Adrian Suciu  •  26 Aprilie 2016, 05:18

Bai Ionut, tantalaule, nu stiu ce meci ai vazut tu, dar Fiorentina a avut un penalty gratuit ratat de Kalinici in min 90. Da golul Fiorentinei, a fost anulat aiurea, Bernardeschi era pe linie cu aparatorul in momentul pasei, lucru foarte greu de sesizat de arbitrul asistent. Câta vreme nu se va introduce tehnolgia in fotbal, vor fi mereu goluri anulate sau acordate pe nedrept. Câte despre comentariile tale cu hotia, Juve domina campionatul italian de un cincinal, termina la cifre de 2 zecimale de locul 2 si are in medie peste 30 de puncte peste Milan in fiecare sezon de când l-au arestat pe Berlusconi. Conte a creat o super echipa, iar Alegri a dus munca mai departe, este in primele 3 echipe ale Europei, anul trecut a jucat finala, iar acum a fost la un pas sa o scoata pe Bayern. Apropo, a avut un gol anulat eronat la Morata lA 2-0 care era pe linie cu fundasul... asa ca ciocul mic si joc de glezne...

fcu1948
fcu1948  •  25 Aprilie 2016, 20:13
Postat de Ionut Marius Osvat pe 25 Aprilie 2016, 18:37

inter a castigat doar 4 pe teren titlul din 2006 a lui juve si din 2005 au fost retrase din cauza calcio poli scandalul cu moggi arbitri insa cei de la inter au o pata pe istoria lor fair play ar fi ca juve sasi castige cele 2 titluri si sa aibe 34 acum

Adică rubbentus sau mai pe românește hoțentus câștiga titluri prin intermediul sistemului mafiot condus de moggi - lucru dovedit de procuratura italiană, iar tu vrei să li se returneze obiectul infracțiunii???? Alea au fost campionate furate, nu câștigate pe merit, deci e normal să-i fie revocate. Bine, ei au furat la greu și anul acesta, inclusiv la ultimul meci cu Fiorentina (gol incorect anulat toscanilor și penalty neacordat Fiorentinei)........

1685786195003925
Ionut Marius Osvat  •  25 Aprilie 2016, 18:37

inter a castigat doar 4 pe teren titlul din 2006 a lui juve si din 2005 au fost retrase din cauza calcio poli scandalul cu moggi arbitri insa cei de la inter au o pata pe istoria lor fair play ar fi ca juve sasi castige cele 2 titluri si sa aibe 34 acum

Vezi toate comentariile (4)
Comentează