INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INCIDENTE GRAVE

Furie în centrul orașului » Ultrașii i-au atacat pe jucători: un fotbalist a fost lovit cu piciorul în cap!

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat marti, 24 aprilie 2018 09:21

Înfrângerea suferită duminică în derbyul Croației, 1-2 chiar la Split în fața lui Dinamo Zagreb, meci care le-a oferit rivalilor titlul, i-a făcut pe ultrașii lui Hajduk să nu mai gândească limpede. 

Cinci jucători, Said, Barry, Gentsoglou, Futács și Memolla, au ieșit în oraș a doua zi. Steliano Filip nu era cu ei. Nici nu evoluase în week-end, antrenorul Kopici lăsându-l pe bancă. 

Era după-amiază, în jurul orei 14:00, dezvăluie cotidianul Slobodna Dalmacija. În plin centru, au trecut pe lângă cartierul general al Torcidei, facțiunea extremistă a galeriei alb-albastre, recunoscută pentru violența membrilor ei.

Câțiva ultrași erau acolo. Când i-au văzut, s-au apropiat amenințător. Au urlat la italo-ghanezul Said, înjurându-l și reproșându-i jocul slab. Colegii au vrut să-i liniștească pe fani, dar ungurul Márkó Futács a ajuns la pământ într-o clipă, lovit în cap cu piciorul. Nici nu avusese timp să se ferească. Ochelarii i s-au spart, dar, din fericire, cioburile nu i-au afectat ochii. 

Realizând că nu au nicio șansă într-o confruntare, jucătorii s-au retras. Șefii clubului au aflat, denunțând agresiunea: "Cerem poliției să identifice autorii atacului. Ceea ce s-a întâmplat e inacceptabil". Poliția a deschis o anchetă. 

8 puncteare avans Dinamo Zagreb față de Hajduk Split (69-61), cu cinci etape înaintea de finalul campionatului

"Nicio formă de violență nu trebuie tolerată. Vom lua toate măsurile să-i protejăm pe jucătorii noștri"Mesajul clubului Hajduk Split

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează