Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 iulie 2010 00:00
Red Bull New York anunţă transferul starului francez Thierry Henry la gruparea din MLS, precizînd că fostul jucător al Barcelonei a semnat un contract pe mai multe sezoane cu formaţia americană.
Cîştigător al Campionatului Mondial (98) şi European (00) cu naţionala Franţei, dar şi al Ligii Campionilor cu Barcelona (09), Henry a fost unul dintre cei mai importanţi atacanţi din fotbalul mondial în ultimii 15 ani.
Jucătorul va începe în scurt timp pregătirile alături de noul său club şi este aşteptat să debuteze pentru Red Bulls pe 22 iulie, în amicalul pe care noua sa echipă îl va susţine în faţa lui Tottenham Hotspur în cadrul turneului amical New York Challenge.
Francezul va fi prezentat în cadrul unei conferinţe de presă pe 15 iulie, la Red Bull Arena din Harrison, New Jersey, iar administratorii site-ului oficial al grupării au postat informaţii legate de noul transfer, dar şi modul în care i se pronunţă corect numele. :)
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!