INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CUPA MONDIALĂ

Investiții record pentru Mondialul din Qatar! 500 de milioane de dolari sunt cheltuiți săptămânal

Articol de Alexandru PavelJURNALISPORT - Publicat joi, 09 februarie 2017 13:44

Guvernul din Qatar cheltuiește aproximativ 500 de milioane de dolari pe săptămână pentru realizarea proiectelor legate de Campionatul Mondial din 2022, primul ce va avea loc în timpul iernii europene.

Statul din Asia de Sud-Vest cheltuiește la fiecare șapte zile o sumă record pentru ca totul să fie pus la punct: stadioane, autostrăzi, căi ferate, porturi maritime și spitale.

Conform estimărilor, Qatarul va ajunge la o sumă totală de 187 de miliarde de euro, dacă investițiile vor continua la același nivel și în următorii cinci ani. Astfel, Cupa Mondială din 2022 va deveni cea mai costisitoare din istorie.

Spre deosebire de qatarezi, Rusia a anunțat că nu va cheltui mai mult de 10 miliarde de euro pentru turneul final din 2018, în timp ce Brazilia a avut nevoie de o sumă asemănătoare, 10,3 miliarde de euro.

Ali al-Emadi, Ministrul Finanțelor din Qatar, a anunțat că 90% din contractele pentru Campionatul Mondial de peste cinci ani au fost deja acordate, peste 60% dintre acestea urmând să fie terminate în următorii doi ani.

Turneul final din Qatar se va desfășura între 21 noiembrie și 18 decembrie 2022, în șapte orașe, fiind binecunoscut deja faptul că unul dintre acestea, Losail, va fi construit de la zero.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează