Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

ANGLIA

Luis Suarez, învinuit de FA pentru insulte rasiste la adresa lui Patrice Evra

 
17 Noiembrie 2011 13:39
 

Luis Suarez şi Patrice Evra (foto: daylife.com)

Fotbalistul uruguayan al echipei Liverpool, Luis Suarez, a fost învinuit de Federaţia Engleză de Fotbal (FA) pentru insulte rasiste la adresa francezului Patrice Evra (Manchester United), după o lună de anchetă, informează AFP.

"FA l-a învinuit, astăzi, pe Luis Suarez pentru că a folosit un limbaj necorespunzător şi/sau a adresat insulte şi/sau a avut un comportament jignitor la adresa lui Patrice Evra, încălcând regulamentul FA, la meciul Liverpool - Manchester United de pe Anfield, în 15 octombrie. Ar mai fi fost vorba de o referire la originea socială şi/sau la culoarea şi/sau la rasa lui Patrice Evra", se arată într-un comunicat remis ieri de Federaţia Engleză, notează Mediafax.

Patrice Evra, susţinut total de clubul său, a afimat că Luis Suarez i-a adresat insulte rasiste pe toată durata meciului din etapa a VIII-a a campionatului Angliei. Internaţionalul uruguayan a negat acuzaţiile.

Pe de altă parte, FA încă nu a decis dacă îl va acuza pe John Terry (Chelsea) de insulte rasiste la adresa fundaşului echipei Queens Park Rangers, Anton Ferdinand, luna trecută, la un meci din campionatul Angliei.
 
Comentarii (6)
giussybaratky23  (1154 comentarii)
Postat de colis pe 17 Noiembrie 2011, 17:03
Sa nu uitam si de Fabregas, sau jucatorii de la Barcelona sunt de neatins?
Nu te mai lua dupa presa! Daca Cesc l-a jignit pe negrul Sevilliei nu inseamna ca e rasism! E jignire si trebuie pedepsit! Dar problema ta nu e Cesc, ci succesul de ne-suportat al Barcei ;)
17 Noiembrie 2011, 19:22   •   Comenteaza
giussybaratky23  (1154 comentarii)
Scz, am pus sa-i legat!
17 Noiembrie 2011, 19:19   •   Comenteaza
giussybaratky23  (1154 comentarii)
Traim intr-o lume nebuna de legat! Cica e rasism sai ii spui unui negru ca e negru. Poi ce dracu' e? Nu e negru? E alb, e portocaliu? Sa ne lase toti cu rasismul lor! E o jignire si trebuie pedepsita strict ca jignire, nu ma luati cu rasismul. Poi negrii au fost sclavi pe plantatii, la fel ca evreii in Egipt si acum au ajuns si presedinti de state. Poi asta e ca si cum o curva s-ar casatori. Oki, lasi trecutul in urma, inteleg ca nu mai sunt sclavi, dar negri tot sunt! Sau ce vor astia de la fel de fel de organizatii, sa negam adevarul?
17 Noiembrie 2011, 19:18   •   Comenteaza
colis  (55 comentarii)
Sa nu uitam si de Fabregas, sau jucatorii de la Barcelona sunt de neatins?
17 Noiembrie 2011, 17:03   •   Comenteaza
ionybws  (401 comentarii)
suarez un jucator de toata jena...pacaleste fotbalul prin astfel de siretlicuri...la fel cum a facut si la campionatul mondial cand a facut hent!! _|_
17 Noiembrie 2011, 16:52   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Amenajari interioare si exterioare!
Execut zugraveli, tencuieli, glet, faianta, gresie, , polistiren, parchet, vopsitorie, rigips, glafuri, zidarii, la preturi avantajoase si seriozitate! 0743 178 099
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
vinzare sau la schimb cu 3 vauchere
Pikup 2 locuri diesel 2003, alb dubla tractiune functional, conservat stare buna
Calarasi/Lehliu-gara - pret 6.000,00 RON
caut colega(e) de apartament
Sunt studenta, 22ani, caut sa locuiesc in chirie cu fete sau fata, NU detin apartament.doresc un apartament cat mai central aproape de metrou, pot sa platesc o chirie de pana la 150euro. doresc sa ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 125,00 EUR
BENZI TRANSPORTOARE
SABO DALLARIVA proiecteaza, produce si comercializeaza conveyoare transportatoare, benzi transportoare si sisteme complexe de transport. Proiectate pentru diverse aplicatii benzile transportoare pot ...
Ilfov/Afumati - pret 1,00 RON
Angajez bona
Angajez doamna educata, peste 45 de ani sau pensionara, de preferat cu experienta in invatamant, ca bona pentru un baietel de 3 ani. Dorim ca accentul sa fie pus pe comunicare, blandete si lectura. ...
Constanta/Constanta - pret 650,00 RON
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V