INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Manchester poate face un supertransfer! » După Bale, Mourinho vrea să mai aducă un jucător de la Real Madrid

foto: reuters
foto: reuters

Articol de Cristian TomaJURNALISPORT - Publicat luni, 19 februarie 2018 20:49

Mijlocașul lui Real Madrid, Toni Kroos, ar putea ajunge în vară la Manchester United.

Potrivit publicației britanice Independent, Kroos este dorit de tehnicianul "diavolilor roșii", Jose Mourinho, care îl consideră înlocuitorul perfect pentru Michael Carrick, englezul în vârstă de 36 de ani, urmând a se retrage la sfârșitul acestui sezon. Conform aceleiași surse, portughezul consideră că Toni Kroos
ar face un cuplu ideal la mijloc cu Nemanja Matic și Pogba.

"Trebuie să semnăm cu un mijlocaș. Pentru că o să-l pierdem pe Michael Carrick. Desigur, avem nevoie să echilibrăm echipa. Unii dintre voi [n.r. mass-media] continuă să spună că vom cumpăra acel atacant, acea extremă, acea extremă stânga, acea extremă dreapta. Puteți să mă acuzați de multe lucruri, dar nu puteți spune despre mine că v-am mințit. Când nu vreau să spun lucruri, nu le spun. Dar nu vă trimit în alte direcții. Căutăm și vom încerca să semnăm cu un mijlocaș", a declarat Mourinho vineri.

În cazul în care nu va reuși să îl aducă pe Kroos, Independent susține că Julian Weigl (Borussia Dortmund) este soluția de rezervă pentru Manchester United.
Toni Kroos, 28 de ani, a venit la Real Madrid de la Bayern Munchen în iulie 2014 pentru 25 de milioane de euro. El mai are contract cu "galacticii" până în iulie 2022 și este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 80 de milioane de euro.

29 de partide a disputat Kroos în acest sezon în toate competițiile reușind 4 goluri și 7 pase decisive

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează