CAMPIONATE | BECKHAM S-A ACCIDENTAT ÎN MILAN - CHIEVO ŞI E APROAPE SĂ RATEZE MONDIALUL!Medicul care l-a operat pe Beckham: "Habar n-am cînd revine pe teren!"16.03.2010 |
|
Medicul finlandez Sakari Orava, care l-a operat pe David Beckham, a refuzat să facă vreun pronostic în privinţa datei la care mijlocaşul englez va reveni pe teren, informează AFP.
"Orice discuţie privind o reluare a antrenamentului sau o revenire pe teren reprezintă o pură speculaţie", a declarat chirurgul finlandez Sakari Orava, care a anunţat deja că Beckham nu are nicio şansă să participe la Cupa Mondială din luna iunie.
Beckham va avea piciorul stâng în ghips timp de 3-4 săptămâni, apoi va sta cu el bandajat încă o perioadă asemănătoare, iar după aceea va urma recuperarea.
Orava a menţionat că fotbalistul "este bine şi are un moral bun". "Azi ne antrenăm pentru mersul cu cârje", a adăugat Orava.
Beckham va rămâne în Finlanda până miercuri, când va pleca în Anglia, urmând ca apoi să ajungă şi la Los Angeles. "I-am recomandat să nu facă un lung zbor transatlantic imediat", a menţionat Orava.
Purtătorul de cuvânt al fotbalistului a declarat că soţia lui David, Victoria, va sosi marţi în Finlanda pentru a fi alături de fotbalist.
David Beckham, în vârstă de 34 de ani, a suferit o ruptură la tendonul lui Ahile, în meciul cu formaţia Chievo, câştigat, duminică, de AC Milan, scor 1-0. Beckham s-a oprit brusc din joc, fără să fi fost incomodat de vreun adversar, şi nu s-a mai putut sprijini pe piciorul stâng. A părăsit terenul în lacrimi şi a fost evacuat pe targă.
El a fost operat în Finlanda, la spitalul Mehiläinen din Turku.
Mediafax
|
PE ACEEAȘI TEMĂ:
Adversare în lupta pentru titul, Juventus şi AC Milan se vor înfrunta şi pentru un loc în ultimul act al Cupei Italiei. Prima manşă a dublei este programată diseară, la Milano. În faza sferturilor de finală, Juventus a trecut fără probleme de Roma, scor 3-0. Milanezii au eliminat-o din ...
|
Loading from
|
|