Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

INTER - AS ROMA 1-1

Mourinho după 1-1 cu Roma: "Sîmt mulţumit, dar m-a dezamăgit Balotelli"

 
09 Noiembrie 2009
 

Antrenorul Jose Mourinho a afirmat după derby-ul de duminică seară cu AS Roma, scor 1-1, că fotbaliştii echipei sale se puteau descurca mai bine, fiind nemulţumit în special de evoluţia lui Balotelli, informează ediţia online a Gazzetta dello Sport.

Oaspeţii au deschis scorul prin Vucinic (13), iar Inter a egalat prin Eto'o (48). Fundaşul român Cristian Chivu a rămas pe banca de rezerve. Inter se menţine pe primul loc în Serie A după 12 etape, cu 29 de puncte, 5 mai mult decât Juventus.

"Am văzut trei echipe pe teren. Una a vrut să câştige şi nu a putut, alta nu a vrut să câştige, aşa că nu a jucat un fotbal foarte bun, iar alta a fluierat de 50 de ori. Nu prea mi-a plăcut meciul, dar nu o să fac o dramă din faptul că nu am câştigat. Sunt mulţumit şi cu acest punct, am încercat să schimb jucătorii la mijloc, dar degeaba. A fost un meci pe care nimeni nu merita să-l câştige", a spus Mourinho.

El l-a criticat pe Balotelli, care a fost introdus la pauză: "Balotelli a fost aproape zero. Nu s-a mişcat, nu a muncit şi nu a ajutat echipa. A evoluat doar 45 de minute miercuri, are 19 ani şi putea să facă mai multe. Nu mai ştiu ce să fac cu el, am încercat toate strategiile posibile".

Antrenorul lui AS Roma, Claudio Ranieri, a declarat că Mourinho se plânge după fiecare partidă. "Noi ne-am creat multe şanse, îmi place fotbalul în forţă, dar dată viitoare trebuie să venim cu armură pe noi. Mourinho s-a plâns de arbitraj? Mă aşteptam, aşa face mereu. Este incredibil! Mulţumită lui Patrick Vieira, De Rossi a suferit o fractură de pomete şi trebuie operat. Eu sunt mulţumit de jocul echipei mele, dar e normal că aş fi vrut mai mult", a afirmat tehnicianul.

NewsIn

 
Comentarii (3)
haihui  ( comentarii)
mai bine taceai :)
09 Noiembrie 2009, 15:15   •   Comenteaza
cine vorbeste de analfabeti  ( comentarii)
"v-a angajat" nu "va"
09 Noiembrie 2009, 14:54   •   Comenteaza
Lucio  ( comentarii)
Sunt sau sint multumit...nu simt
09 Noiembrie 2009, 12:42   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
pierdut caine husky oradea
PIERDUT CĂTEL HUSKY ÎN DATA 04 IANUARIE 2012 VÂRSTA: 6 LUNI CULOARE: NEGRU CU ALB ÎN ZONA CIHEI DACĂ ÎL GASIŢI SAU ÎL VEDEŢI, SUNAŢI LA TEL. 0723.258.458 0758.269.533
Bihor/Oradea -cihei - pret 100,00 RON
caut colega de apartament
Caut colega apart-militari vis a vis cora lujerului, 3min metrou, ap recent mobilat, toate utilitatile-masina de spalat, aragaz, frigider, cuptor microunde, usa metalica, aer ...
Bucuresti/Sector 6 - pret 150,00 EUR
execut zugraveli, gresi, parchet
execut reparati, gleturi, zugraveli, rigips, vopsitori, instalati sanitare, izolati, tencuieli, montari gresi, faiante, sape, montari orice tip parchet, raschetari, reconditionari parchet, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
constructie 2 camere Bacau+subsol, 200mp teren, cartier CFR
Vand constructie - casa 2 camere Bacau+ subsol mare, + 200mp teren, acces tir, racordata la utilitati, situat in str. Arcadie Septelici nr.3, cartierul CFR, langa Dedeman.
Bacau/Bacau - pret 14.000,00 EUR
vand tuica
Vand tuica 40 grade, 200 litri.10 lei/litru
Prahova/Fantanele - pret 10,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V