INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

OFICIAL PSG a anunțat noul antrenor: "Vin la un club mare. Abia aștept să lucrez cu toți acești jucători extraordinari!"

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat luni, 14 mai 2018 19:26

Paris Saint-Germain a anunțat oficial că noul antrenor al echipei este Thomas Tuchel. Tehnicianul neamț în vârstă de 44 de ani a semnat pe doi ani și îl înlocuiește pe Unai Emery, care a câștigat titlul de campion, Cupa Ligii și Cupa Franței în acest an. Antrenorul spaniol mai are în palmares cu PSG încă o Cupă a Franței, o Cupă a Ligii și două Supercupe în Hexagon.

"Vin la acest mare club cu multă bucurie, mândrie şi ambiţie. Abia aştept să lucrez cu toţi aceşti jucători extraordinari, care se numără printre cei mai buni ai planetei. Alături de staff-ul meu, vom face totul să ajutăm echipa să-şi depăşească limitele la cel mai înalt nivel internaţional. Există un potenţial uriaş la PSG şi aceasta este cea mai mare provocare a mea de până acum", a declarat Tuchel, pentru site-ul oficial al lui PSG.

Germanul le-a antrenat până acum pe Mainz (2009-2014) și Borussia Dortmund (2015-2017). Cu ultima formație a câștigat și Cupa Germaniei, singurul său trofeu din cariera de antrenor.

"Sunt foarte fericit să-i urez bun venit la PSG lui Thomas Tuchel. Este un antrenor competitiv, care s-a ridicat la cel mai înalt nivel în ultimii ani"
Nasser Al-Khelaifi, preşedintele campioanei Franţei

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează