INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PSG

Orice pentru a-i face poftele lui Neymar » Gestul făcut de șeicul lui PSG pentru ca Edison Cavani să nu mai bată penalty-urile

Articol de - Publicat luni, 25 septembrie 2017 10:01

PSG voia să-i plătească în avans uruguayanului Cavani bonusul din contract, în speranța că astfel va pune capăt disputei sale cu Neymar și-l va lăsa pe brazilian să bată penalty-urile.

Accidentat, Neymar i-a lipsit enorm lui PSG, sâmbătă, la Montpellier (0-0). Dar sunt șanse mari ca el să revină miercuri, în derby-ul grupei B, contra lui Bayern. Iar șefii clubului se tem de-o nouă ciocnire cu coechipierul Edinson Cavani.

În confruntarea cu Lyon (2-0), din 18 septembrie, cei doi s-au certat pe teren cine să bată o lovitură liberă. Apoi, spre final, care dintre ei să execute un penalty. Și au continuat la vestiare, unde au fost la un pas să se ia la bătaie. Neymar l-a eliminat pe uruguayan dintre prietenii săi pe rețelele de socializare, apoi a cerut scuze în fața echipei. Dar situația a rămas tensionată.

Președintele Nasser Al-Khelaifi a încercat toată săptămâna trecută să aplaneze conflictul. Mergând până într-acolo încât s-a oferit să-i plătească lui Cavani, încă de pe acum, bonusul de 1 milion de euro pentru titlul de golgeter, indiferent cine-l câștigă la finele sezonului. Condiția: să lase penalty-urile în seama lui Neymar. Degeaba. Orgoliul atacantului uruguayan a fost mai puternic. Și amenință să arunce Parisul în aer. Din nou! 

100.000€pe zi câștigă Neymar la PSG conform contractului semnat în această vară

9 goluria dat Cavani pentru PSG în campionat și în Ligă (7meciuri). Neymar are 5 în 6 partide 

"Ca să nu se mai certe Cavani și Neymar, următorul penalty pe care-l primim am să-l execut eu" Thiago Silva, căpitan PSG

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează