INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UEFA

Platini avertizează încă o dată asupra efectelor negative ale crizei economice în fotbal

Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 februarie 2009 00:00

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a afirmat miercuri, în Parlamentul European, că trebuie să fie adoptate măsuri de reducere a sumelor de transferuri şi a salariilor în cazul în care nu se doreşte o adevărată "implozie financiară" a fotbalului european, informează Reuters.

Comentariile lui Platini vin după ce reprezentanţii Asociaţiei Cluburilor Europene au afirmat că nu sunt de acord cu reducerea salariilor, dar preşedintele forului european susţine că în cazul în care nu vor fi luate decizii importante, se va ajunge ca fotbalul european să treacă prin cea mai grea criză financiară din ultimii 80 de ani.

"Cluburile europene ne spun că sistemul nostru este în pericol de o implozie financiară pe termen mediu. Acum analizăm posibilitatea de a limita, cu un anume procent, costurile cluburilor pentru salarii sau transferuri", a spus Platini parlamentarilor europeni din Bruxelles. Planul lui Platini prevede ca formaţiile să cheltuiască între 46 şi 63 de procente din venituri pe salarii şi achiziţionarea de fotbalişti, potrivit unor surse din UEFA, citate de Reuters.

Veniturile vor fi calculate în urma banilor primiţi din vânzare de bilete şi produse promoţionale, sponsorizări şi televizarea partidelor, dar nu şi din investiţiile patronilor sau ale acţionarilor majoritari.

"În ultimii 15-20 de ani ne-am săturat să spunem că piaţa se reglează singură şi că vor dispărea excesele şi lipsa de echilibru. Acum ştim că nimic din aceste lucruri nu este adevărat. În fotbal, la fel ca în economie, piaţa este incapabilă să-şi corecteze excesele, şi nu preşedintele UEFA a spus asta, ci Barack Obama", a explicat Platini.

Acesta a apreciat că sportul din Statele Unite s-a adaptat mai bine crizei financiare şi Europa trebuie să-i urmeze exemplul: "Prietenii noştri americani ştiu de zeci de ani că toate competiţiile sportive sunt atractive în cazul în care sunt echilibrate şi nicio echipă nu deţine arma fatală. Au introdus multe măsuri ca să menţină acest echilibru pentru a fi siguri că echipele sunt administrate corect. Sistemul sportiv din America este complet diferit faţă de cel european, aşa că avem multe lecţii de învăţat".

FIFA, UEFA şi Uniunea Europeană şi-au exprimat îngrijorarea faţă de numărul foarte mare de miliardari din afara Europei care au achiziţionat cluburi de fotbal, în special în Anglia. Orice decizie a UEFA legată de introducerea unei noi reglementări se va aplica echipelor care participă în cupele europene.

"Cred că este rezonabil ca UEFA să decidă independent care sunt condiţiile prin care cluburile să fie acceptate în competiţiile pe care le organizăm. Sigur că nu vom introduce orice fel de bariere, pentru că eu nu am lucrat niciodată aşa", a mai spus Platini.

NewsIn

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează