INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Premier League și-a desemnat cel mai bun jucător + David Beckham, premiat pentru întreaga carieră

FOTO: Gulliver/GettyImages
FOTO: Gulliver/GettyImages

Articol de Raymond FüstösJURNALISPORT - Publicat marti, 25 aprilie 2017 11:42

N'Golo Kante, 26 de ani, a câștigat titlul de "cel mai bun jucător" al sezonului 2016-17 din Premier League. Dele Alli a fost desemnat "cel mai bun tânăr jucător" pentru al doilea an consecutiv.

Mijlocașul venit de la campioana en-titre Leicester a fost cel mai constant jucător sub comanda lui Antonio Conte, dominând linia mediană a lui Chelsea. Fiind aproape de al doilea titlu consecutiv în Premier League, internaționalul francez l-a surclasat pe colegul său de la Chelsea, Eden Hazard, obținând majoritatea voturilor la gala de la Grosvenor Hotel.

"Este o onoare pentru mine să fiu ales cel mai bun jucător din campionatul Angliei. Au fost două sezoane frumoase, unul cu Leicester, celălalt cu Chelsea, suntem într-o formă excelentă", a declarat Kante, conform The Guardian.

31
31 de meciuri a bifat francezul în Premier League în acest sezon, reușind 1899 de pase

Dele Alli, 21 de ani, a câștigat pentru a doua oară consecutiv titlul de "cel mai bun tânăr jucător" din Premier League, mijlocașul lui Tottenham având 16 goluri în 31 de partide în acest campionat.

Lucy Bronze de la Manchester City a fost desemnată "cea mai bună jucătoare" la fotbal feminin, în timp ce Jess Carter de la Birmingham a fost votată "cea mai bună tânără jucătoare" la aceeași categorie.

David Beckham, 41 de ani, a fost onorat cu premiul de merit PFA pentru întreaga carieră, fostul mijlocaș scriind istorie în Premier League în tricoul lui Manchester United.

85 
de goluri în 394 de meciuri a reușit Beckham pentru United între 1992-2003, bifând 6 titluri și un trofeu Champions League cu "diavolii"

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează